Cu aceasta colectie descoperim impreuna multe poezii intense, rafinate, profunde si intelepte despre viata si despre importanta de a te iubi mereu pe tine insuti, indiferent de cei din jurul nostru. Poezii care exploreaza conceptul de singuratate, vizand direct emotionalitatea noastra.
Singuratatea poate fi o alegere sau o consecinta nedorita. Important este sa-i gasim aspectele pozitive. A fi singuri ne da posibilitatea de a lucra pe noi insine, de a ne cunoaste temeinic, de a evidentia defecte ascunse si posibilitati ale caracterului nostru. Singuratatea ne poate ajuta sa crestem si sa ne maturizam si, mai presus de toate, ne invata sa ne iubim pe noi insine. Iata 25 de poezii despre singuratate:
Poezii despre singuratate Singuratatea
neagra(Giovanni Camerana)
Singuratatea neagra in negru
singuratatea;- visul inalt la
gandul profund;- seara care este trista, seara
care plange; – catre lumea zdrobita, lumea sumbra.
Singuratate(Trilussa)
Cand eram baietel, mama imi
spunea: „Aminteste-ti de fijolo,
cand te simti singur cu adevarat
incerci sa reciti ‘n’ Ave Maria
sufletul tau singur iese in evidenta in zbor
si daca se ridica, ca pe ‘maggia”.
Pana acum sunt batran, timpul a zburat pe langa mine;
batrana doarme de ceva vreme,
dar n-am uitat niciodata quer consijo.
Fiindca ma simt cu adevarat singur,
ma rog Sfintei Madone
si sufletul singur pija er volo!
Nu pot fisingur (Emily Dickinson)
Nu pot fi
singur de vreme ce gazdele ma viziteaza
fara urma
care sa scape de chei
Nu au haine, nu au nume,
nu au almanahuri, nici arme,
ci case raspandite ca gnomii
Venirea lor este anuntata
de mesagerii interiori . Mergerea
lor nu este si
pentru ca nu merg niciodata.
Izolarea(Giovanni Prati)
Iubesc floarea daca germineaza singura,
Mai mult decat daca impodobeste pamantul cu alte mii;
Iubesc paraul, care
trece prin campuri prin albia lui mica, si pasarea care isi schimba zborul
prin cateva frunze si din san,
se revarsa cantand vreun duol stravechi;
Si iubesc steaua care in aerul contondent
Nicio alta companie nu straluceste in polo.
Iubesc norul, care este nuantat
de un mov languid si nu pozeaza
pentru dorinta necunoscuta care il impinge;
Dragostea de orice lucru izolat ma ia,
Pentru ca sufletul meu este zugravit acolo
Izolat in etern si dureros.
Trenul fluiera(Giacinto Ricci Signorini)
Trenul fluiera: tremurand
Sub acoperisul mare sonor
S’arresta; de un salt cobor,
Si bucuria canta in inima mea.
Iute ma intorc spre iesire,
ma uit: in spatele portilor stralucitoare
Ma astepti cu neliniste infinita,
Si ma aluzi cu ochi razand.
Atat de dulce a fost sosirea mea
In trecut: nu vine nimeni acum
Care ma asteapta la iesirea vesela,
ca ma saruti si imi spui: esti bine,
merg incet prin zgomot,
dar nu aud rasul tau vesel:
vreau sa plang: ma simt
atat de singur si pierdut in lume. .
Spre luna(Vivian Lamarque)
Luna este nelocuita
Dar ea este locuitorul ei alb.
Condominiu si casa
locuita si locuita cu
fereastra
palida si cu vedere. Vrabia singuratica(Giacomo Leopardi)
De sus pana in varful turnului stravechi,
Vrabia singuratica, pana la tara
Cantand te duci pana moare ziua;
Si armonia greseste pentru aceasta vale.
Primavara de jur imprejur
Straluceste in vazduh si se bucura in campuri,
Inmoaie inima sa se uite la ea.
Ura turme belar, turme de burduf;
Ceilalti melci fericiti, concurand impreuna
Pentru fanul lo libero ciel o mie de ture,
In timp ce isi sarbatoresc cel mai bun timp:
Sunteti ganditor pe margine, toti tintesc;
Nu ai tovarasi, nu zboara,
Nu te bucuri, te sfiesti sa te distrezi;
Canti, si asa treci
Cea mai frumoasa floare a anului este a vietii tale.
Oime, cat de mult seamana
cu costumul tau! Sollazzo si ras, Al
familiei dulci new age,
Si tu neamt al tineretii, iubire, Oftat necoapt
al zilelor experimentate,
Nu-mi pasa, nu stiu cum; intr-adevar de ei
aproape ca fug departe;
Aproape pustnic si ciudat
La locul meu natal,
trec primavara vietii mele.
Aceasta zi, care de acum face loc serii,
Sarbatorirea are loc in satul nostru.
Auzi pentru senin un zgomot,
Auzi adeseori un tunet de trestie de fier,
Care rasuna departe de vila in vila.
Toti imbracati
Tinerii locului
Parasesc casele si se raspandesc pe strazi;
El tinteste si este indreptat, iar in inima se bucura.
Eu singuratic in aceasta
indepartata parte a ruralului iesind,
Orice desfatare si joc
intarzi in alt timp: si intre timp ma uit la el Intins in
aer liber
fac Soarele care printre munti indepartati,
Dupa ziua senina,
Cazand-o dispare, si pare sa spuna
Ca fericitul tanar esueaza.
Tu solingo augellin, vino-n seara
De vii ce-ti vor da stelele,
Sigur de costumul tau
Nu te vei intrista; cea a naturii si a rodului
Toata vagul nostru
Mie, daca de batranete
Pragul urat
Sa nu te feresti de impetro,
Cand schimbi acesti ochi in inimile altora, Si ei
voteaza lumea, iar viitorul Al
prezentului mai plictisitor si mai mohorat,
Ca parra de asemenea dorinta
Aceea din acesti ani ai mei
Aceea de mine
Aaa ma pocaiesc, si adeseori,
Dar nemultumit, ma intorc.
Care este viata noastra(Walter Raleigh)
Care este viata noastra
Un joc de pasiuni. Bucuria noastra si muzica diviziunii. Pantecele este casele noastre plictisitoare unde ne imbracam pentru aceasta scurta comedie. Cerul este un judecator si un spectator nemilos, care sta si ii judeca pe cei care gresesc. Mormintele noastre care ne ascund de apusul soarelui sunt ca o perdea trasa cand spectacolul se termina. Asa ca mergem mai departe, jucand, pana la ultima odihna, doar ca murim cu adevarat, iar acesta nu este un joc.
Mania pentru singuratate(Cesare Pavese)
Mananc putina cina stand la fereastra limpede.
In camera este deja intuneric si se vede pe cer.
Dupa un timp , strazile linistite duc
in mediul rural deschis.
Mananc si ma uit in cer – cine stie cate femei
ei mananca la aceasta ora – corpul meu este calm;
munca imi uimeste corpul si fiecare femeie.
Afara, dupa cina, stelele vor veni sa atinga
pamantul de pe campia larga. Stelele sunt vii,
dar aceste cirese, pe care le mananc singur, nu merita.
Vad cerul, dar stiu ca printre acoperisurile ruginite
deja stralucesc niste luminite si ca, pe dedesubt, se fac zgomote.
O inghititura mare si corpul meu gusta din viata
plantelor si raurilor si se simte detasat de tot.
Doar putina tacere si totul se opreste
in locul sau real, asa cum corpul meu este nemiscat.
Totul este izolat in fata simturilor mele,
care il accepta fara sa se piarda: un bazait de tacere.
Totul, in intuneric, pot sa stiu
asa cum stiu ca sangele imi curge prin vene.
Campia si un mare curgere de apa printre ierburi,
o cina a tuturor lucrurilor. Fiecare planta si fiecare piatra
traieste nemiscata. Ascult cum mancarea imi hraneste venele
cu tot ce traieste pe aceasta campie.
Nu conteaza noaptea. Patratul cerului
imi sopteste cu toate zgomotele, iar o stea minuscula
se zbate in gol, departe de mancare,
de case, altfel. Nu este suficient in sine
si are nevoie de prea multi insotitori. Aici, in intuneric, singur,
corpul meu este calm si se simt stapan.
Singuratate(Eugenio Montale)
Daca plec doua zile
porumbeii ei ciugulesc
pe pervaz
intra in framantari
conform obligatiilor lor corporative.
La intoarcere, comanda se reinnoieste
cu un supliment de firimituri
si dezamagirea mierlei care face naveta
intre veneratul vecin si mine.
Familia mea este redusa la atat de putin.
Si mai sunt cei care au una-doua, ce risipa, vai!
Singuratatea(Giovanni Pascoli)
Din aceasta turma singuratica imi propun
sa trec pe langa o turma neagra, un roi de aur;
in timp ce pe cap la suflarea unui oftat
bazaie firele de arama tremuratoare.
Si pe capul meu un lung ecou de gand
, stiu daca este bucurie sau daca sufar din cauza ei;
iar umbra turmei negre
trece, iar umbra roiului de aur trece.
Sunt orase care vorbesc intre ele,
orase indepartate in aerul cerulean;
tumultuos cu un vuiet rasunator,
cu roti de fier si clopote strigatiti.
Acolo merg oamenii nelinistiti si obositi,
carora timpul le da gres, fata de care dragostea inainteaza
mult timp si ura. Iata, acel ecou si, de asemenea,
acel praf de diptere, dansand.
Vorbesc din departarea albastra
in zilele insufletite, in serile sticloase;
si sunt strigate tacute de speranta
si durere, si gemete si rugaciuni…
Iata acel zumzet. Lacustele singuratice
scartaie in mijlocul buruienilor galbene;
muschii danseaza in soare;
tremura o tulpina sub un fluture.
Singuratatea(Ella Wheeler Wilcox)
Razi si lumea rade cu tine.
Plangi si vei plange singur.
Pentru ca vechea lume trista trebuie
sa-si imprumute bucuria,
dar are deja destule necazuri.
Cantati si dealurile va vor raspunde.
Suspine si plansul tau se va pierde in aer.
Ecoul este destinat unui sunet vesel,
dar refuza sa tina seama de gemete.
Bucura-te si oamenii te vor cauta.
Fii trist si te vor lasa in pace.
Ei vor intreaga masura a tuturor placerilor tale,
dar nu au nevoie de durerea ta.
Fii fericit si vei avea multi prieteni.
Fii trist si le vei pierde pe toate.
Nu exista nimeni care sa-ti refuze vinul de nectar,
dar va trebui sa bei fierea vietii singur.
Petreceti si saloanele voastre se vor umple.
Repede, si lumea va trece pe langa tine fara sa te atinga.
Daca ai succes si generos, te va ajuta sa
traiesti.
dar nimeni nu te poate ajuta sa mori.
In salile de placere este loc
pentru un lung tren de domni.
Dar unul cate unul trebuie sa ne aliniem
pentru a trece de pasajele inguste ale durerii.
Dorintele inocentei(William Blake)
Sa vezi o lume intr-un graunte de nisip
si un univers intr-o floare a campului,
avand infinitul in palma
si eternitatea intr-o ora.
Vocea buna(Gabriele D’Annunzio)
Esti singur. Pe de alta parte, nu-ti mai trece prin cap.
Si pe de alta parte, nu-ti amintesti niciodata!
Pe inima ta curge lene uitarea.
Aceste carari umile sunt dulci pentru tine.
Inca cativa trandafiri si tufe de trandafiri.
Va fi maine ceea ce nu a fost ieri.
Maine sufletul care se teme
va lua un nou curaj si o noua putere.
La prima roua, la prima raza
iarba pe care o apasa
piciorul nu
se
ridica
.
Dar nu pot sa-ti ating mana,
omule, sunt singuratatea. Apus si luna(Sappho)
Apus si luna
si Pleiadele in miezul noptii
, chiar si tineretea mea a disparut deja,
iar acum sunt singur in patul meu.
Erosul imi zguduie sufletul,
ca un vant pe munte
care sparge printre stejari;
si slabeste madularele si le framanta,
dulce fiara amara, nestapanita.
Dar pentru mine nu albine, nici miere;
iar eu sufar si doresc.
Am luat o gura de viata(Emily Dickinson)
Am luat o gura de viata, va spun cat am platit pentru ea, exact o existenta, pretul pietei, au spus ei. M-au cantarit bob cu bob, au echilibrat fibra cu fibra, apoi mi-au dat valoarea fiintei mele, un singur gram de rai!
La foc(Giovanni Pascoli)
Batranul doarme in fata bustenilor.
Viseaza un nor de bebelusi,
ciripind. Bustenul de foc rusesc
ragusit.
Doarme si el. La toate nodurile
viseaza ciorchini si corimbi.
Trandafirii atarna in
aerul singuratic.
Alb copiii printre frunzis,
sus, du-te la acel zambet trandafiriu
. Busteanul cu ochi de foc
se deschide si tace.
Iata roiul care atarna
de copacul mare brusc,
sus. Batranul din inima se teme, se
uita si geme.
Fiecare copil ridica mana spre floarea lui
si… aluneca si pleaca.
Bara tensiunea asupra pupilei:
coc si stralucire.
Iar batranul, la crocchiar, sare
pe calea intunecata.
Dati ochii peste cap incet. Singur!
singur! singur!
Luna inscadere (Percy Bysshe Shelley)
Si ca o doamna pe moarte care, palida
si slabita, infasurata intr-un
val diafan, iese
din camera ei impleticita si este nesimtitul
nesigur despre
mintea pierduta care o conduce, luna a rasarit in estul intunecat. , o
masa
deformata care albeste.
Trainor the Pharmacist(Edgar Lee Masters)
Numai chimistul poate spune, si nu intotdeauna,
ce va iesi din unirea
fluidelor sau solidelor.
Si cine poate spune
cum vor reactiona barbatii si femeile unul fata de
celalalt, sau ce copii vor rezulta.
Au fost Benjamin Pantier si sotia lui,
bun in sine, dar rau unul pentru celalalt:
el oxigen, ea hidrogen,
fiul lor, un incendiu devastator.
Eu, Trainor, farmacistul, amestecator de chimicale,
care am murit in timp ce faceam un experiment, am
trait fara sa ma casatoresc.
Viata mea nu este aceasta ora abrupta(Rainer Maria Rilke)
Viata mea nu este aceasta ora abrupta in care ma vezi urcand repede. Sunt un copac in fata orizontului, una dintre multele mele guri si primul care se inchide. Sunt momentul dintre doua sunete care nu se inteleg pentru ca sunetul mortii vrea sa iasa la iveala, dar in pauza intunecata ambele se impaca, tremurand. Si cantatul ramane frumos.
Si imediat seara(Salvatore Quasimodo)
Toata lumea este doar
in inima pamantului
strapuns de o raza de soare:
si imediat se face seara.
Singur(Edgar Allan Poe)
In copilarie nu eram ca ceilalti,
nu vedeam cum vedeau altii, nici
patimile mele izvorau
dintr-o sursa comuna, iar durerile mele
nu aveau aceeasi sursa.
Deci, inima mea nu s-a trezit
la bucurie in armonie cu ceilalti.
Eu, tot ce am iubit, am iubit singur.
Apoi, in copilarie, in zorii
unei vieti furtunoase, am tras
misterul care inca ma intemnita
din orice prapastie a binelui si a raului,
si din parau sau din izvor,
din stanca rosie a muntelui,
din soarele care toate sunt invaluite
in aurul ei colorat de toamna,
din fulgerul cerului care m-a
atins deodata, a izbucnit langa mine,
din tunet, din furia ploii
si din norul care a luat in ochi forma
unui demon, in
timp ce restul cerului era senin.
Din toate raman trei lucruri(Fernando Pessoa)
Din toate raman trei lucruri: certitudinea ca incepem mereu, certitudinea ca trebuie sa continuam, certitudinea ca vom fi intrerupti inainte de a termina. De aceea, trebuie sa facem: de intrerupere, o noua cale, de cadere, un pas de dans, de frica, o scara, un vis, un pod, o nevoie, o intalnire.
Vrabia singuratica(Giovanni Pascoli)
Tu in turnul stramosesc,
vrabie solitara,
incearca-ti tastatura,
ca in sanctuar
calugarita prizoniera,
orga, la capatul degetelor;
acel palid, trecator,
uimeste trei note, inchise
in orga, doar trei,
intr-o clipa turnate,
trei ca trei cuvinte
pe care le-a ingropat, in pace.
Dintr-un sanctuar de schit
care miroase a tamaie moarta
in marile chivote goale,
dintr-o tacere imensa
iti trimiti cele trei note,
spirit solitar.
