Poezii despre toamna

Pentru multi, toamna este sinonima cu tristetea, mai ales pentru sfarsitul verii si sarbatori. Temperaturile scad din nou, zilele se scurteaza, iar copacii renunta la frunzele verzi. Cu toate acestea, exista cei care gasesc un pic de magie in toate acestea. Pentru ca toamna are culori frumoase, iar acest lucru este de netagaduit. Aleile sunt pline de covoare de frunze care scartaie, petreci dupa-amiezi lungi in casa sub cuvertura, cu o ceasca fierbinte de ceai si o carte buna… si apoi e Halloween.
Toamna ne ofera atmosfere minunate, cu dovlecii, castanele si infama seara „trick or treat”. In fiecare anotimp exista ceva frumos, trebuie doar sa te uiti cu atentie. Acum sa ne lasam linistiti de cuvintele autorilor iubiti de noi toti, precum Gianni Rodari, Hermann Hesse si Giovanni Pascoli. Cu aceasta colectie aducem un omagiu unuia dintre cele mai evocatoare anotimpuri, si de ce nu, chiar si putin melancolie. Iata 35 de poezii despre toamna:

Poezii despre toamna

Dupa ceata(Giuseppe Ungaretti)

Dupa atata
ceata
, rand
pe rand stelele
se dezvaluie
.
Respir
racoarea pe care
mi-o lasa
culoarea
cerului .

octombrie(Robert Frost)

O dimineata tacuta si blanda de octombrie,
frunzele sunt coapte sa cada;
vantul de maine, daca are putere,
ii matura pe toti.
Ei cheama corbii deasupra padurii;
maine poate ca vor pleca turmele.
O, tacuta dimineata blanda de octombrie;
incet incep orele acestei zile.
Faceti ca ziua sa para mai putin scurta pentru noi.
Nu ne deranjeaza daca ne amagiti usor,
amagiti-ne asa cum stiti.
Desprinde o frunza in zori,
la amiaza mai desprinde o frunza;
unul din copacii nostri si altul
departe.
Tine soarele cu ceata blanda;
vrajeste peisajul cu ametist.
Dar incet, incet!
Pentru dragostea strugurilor, daca nu altceva,
ale caror frunze de vita ard in frig,
ale caror ciorchini ar trebui distrusi
pentru dragostea strugurilor de-a lungul peretelui.

Toamna(Guillaume Apollinaire)

Un taran stramb
si boul lui trec prin ceata,
incet, in ceata de toamna
care ascunde casutele sarace si rusinoase.
Si, in timp ce se indeparteaza, taranul canta
un cantec trist de dragoste necredincioasa,
care vorbeste despre un inel si o inima franta.
O, toamna,
toamna a ingropat vara!
In ceata trec doua figurine gri.

Rima de pepiniera de septembrie(Gianni Rodari) Rima

de pepiniera de septembrie
toamna se apropie deja, toamna
zboara deja prin aer
pana la usa scolii.
La usa se afla portarul,
fluierand un refren,
apoi cu fata intunecata
incearca cheia in broasca,
incearca sa sune la sonerie…
Copil, pregateste dosarul!

Toamna(Walt Whitman)

Aici este toamna.
De un verde mai inchis, mai galben si mai rosu,
copacii fac satele din Ohio proaspete si dulci,
cu frunzele care palpaie intr-un vant bland,
merele atarna coapte in livezi,
ciorchinii atarna de pergole
. aroma ciorchinilor. pe ramuri
Simtiti mirosul de hrisca, unde bazaiau capetele, albinele
).
Cerul se deschide peste tot,
atat de senin si calm dupa ploaie, si cu nori minunati;
chiar dedesubt si tot calm, plin de viata, frumos;
ferma este in floare.

Ploaia de toamna(Ada Negri)

As vrea, ploaie de toamna, sa fie o frunza
care se inmoaie cu tine pana la fibrele
care o unesc de ramura, iar ramura de trunchi,
si trunchiul de pamant; si treci in interiorul venelor
si te raspandesti si iti potolesti setea.
Stiu ca iarna vesteste: ca in curand
frunza aceea va cadea, a facut culoarea
ruginii si se va amesteca cu noroiul,
dar radacinile vor hrani trunchiul.
sa se ridice din ramuri primavara.
As vrea, ploaie de toamna, sa fiu o frunza,
sa ma abandonez hohotetului tau, sigur
ca nu voi muri, ca nu voi muri, ca imi
schimb fata doar atata timp cat pamantul are
anotimpurile lui, si un copac va au ramuri.

Septembrie(Hermann Hesse)

Gradina este trista: ploaia cade proaspata
in flori.
Tacerea tremura
vara, scazand la sfarsitul ei.
Frunze de aur
coboara din marele salcam.
Ea rade uimita si plictiseste
vara din visul ei pe moarte.
Zaboveseste printre trandafiri,
gandindu-se la pacea lui;
incet isi mijeste
ochii mari grei de oboseala.

Toamna si dragostea(Laura Clementina Maiocchi)

Noiembrie este acum;
ploaia lenta, monotona cade din cerul de plumb ;
briza distruge floarea,
randunica fuge.
Ce conteaza pentru noi
daca florile infloresc
in eternul mai al sufletelor noastre
daca soarele viu al iubirii
le inunda cu splendoare

Toamna(Salvatore Quasimodo)
Toamna
blanda, ma stapanesc
si ma aplec la apele tale sa beau cerul,
dulce scapare de copaci si adancimi.
Durerea aspra a nasterii
ma gaseste alaturata tie;
iar in tine ma prabusesc si vindec:
bietul cazut pe
care il aduna pamantul.

Pasarile zboara(Wang Weu P’ei)

Pasarile zboara
, fara granite:
splendoarea toamnei
revine in intreaga lume .
Soarele apune,
vantul se ridica in pini.
Printre iarba si putina roua. Culorile toamnei(Renzo Pezzani)
Timpul strugurilor, miracolul lui Dumnezeu!
Pamantul este complet dezbracat,
casa miroase a fructe,
cerul plange la revedere!
La prima ploaie suntem mai singuri,
zidul este insangerat de vita de vie,
in zilele de aur ca niste sfinti
randunica scrie ultimele zboruri. Padurea de toamna(Boris Pasternak)
A pus frunzis in padurea de toamna.
Intunericul, visele si linistea te domina.

Nicio veverita, nicio bufnita sau ciocanitoare nu
-l starneste din vis.
Iar soarele de-a lungul cararilor toamnei
, intrand inauntru cand se lasa ziua
, se uita in jur sumbru de frica
, cautand capcane ascunse in el.

Toamna(Gianni Rodari)

Fanul este cosit
vanatorul a tras,
toamna este inaugurata:
Greierul este zidit
in mormant in mijlocul poienii.

Sonetul toamnei(Arturo Graf)

O toamna obosita, o tristete evlavioasa si draga
Inimii mele obosite, de cand tacea nebuna
Lusinga, si cu mania intrecendu -se
Dorinta neastamparata nu mai fierbe acolo;
O toamna obosita, cu bulgari plictisitoare
Pe care omul prostrat il blestema si-l ara,
Din padurea tacuta, din dealurile pustii,
Suflati o dulceata amara catre cer.
Si in timp ce vantul trage frunzele uscate
din ele, si Muojon pentru dealurile care cadeau
, rugandu-se soarelui, ultimele flori;
Voi, larve decolorate, si tremurand
Amintiri in suflet reinviati,
Si vise dulci ale iubirilor pierdute.

Deja ploaia si cu noi(Salvatore Quasimodo)

Deja ploaia si cu noi,
scuturand aerul tacut.
Randunelele pasc apele plictisitoare de
langa lacurile lombarde,
zboara ca pescarusii pe pestisori;
fanul miroase dincolo de gardurile gradinii. Inca un an si ars,
fara plangere, fara plans
ridicat pentru a castiga dintr-o data intr-o zi.

Cad frunzele(Maria Maltoni)

Frunzele cad ca fluturii:
sunt rosii, sunt galbeni,
se invarte o clipa,
si pleaca cu vantul.
Si saraca planta de acolo, in aer,
tremura, goala si singura.

Toamna(Gianni Rodari)

Pisica goneste
frunzele uscate de pe trotuar.
El ii cearta (le crede vii)
la matura care le aduna.
Cei care
coboara rosu si galben din ramuri inalte
sunt cu siguranta fluturi
care ii provoaca sariturile.
Moartea lenta a anului
nu este decat un joc bun pentru el
si pentru barbatii care il joaca
la apusul soarelui un foc fericit.

Motivul toamnei(Pejo Javorov)

Peste campuri bate vantul de nord;
copacii se scutura.
iar din ramurile ofilite
desprinde frunzele moarte.
Vantul le raspandeste,
departe prin campuri:
raman doar tulpinile negre,
scuturand cu tristete ramurile goale.

Frunza ofilit(Hermann Hesse)

Fiecare floare vrea sa devina rod,
in fiecare dimineata si seara,
a eternitatii pe pamant exista
doar schimbarea, trecatorul.
Chiar si cea mai frumoasa vara vrea sa
simta toamna si ofilirea.
Frunza, opreste-te rabdator,
cand vantul vrea sa te rapeasca.
Fa-ti partea si nu te apara,
lasa sa se intample in tacere.
Lasa vantul care se sparge
sa te duca acasa.

Sa vad frunzele cazand(Nazim Hikmet)

Sa vad frunzele cazand ma sfasie mult
mai ales frunzele alei
mai ales daca sunt castani de cal
mai ales daca trec copiii
mai ales daca cerul este senin
mai ales daca am avut, in acea zi,
vesti bune
mai ales daca inima, ziua aceea,
nu ma doare
mai ales daca cred, ziua aceea,
ca cel pe care il iubesc ma iubeste
mai ales daca in ziua aceea
ma simt in acord
cu barbatii si cu mine insumi.
Vazand frunzele cazand ma sfasie inauntru
mai ales frunzele
alei ale aleile de castan de cal.

Frunze galbene(Trilussa)

Dar unde te duci,
bietele frunze galbene, ca atatia
fluturi
fara griji
Vino de departe
sau de aproape
Din padure
sau gradina
Si nu simti melancolia
insusi vantului
care te poarta

Dimineata de toamna(Federico). Garcia Lorca)

Ce dulceata copilareasca
in dimineata linistita!
Soarele straluceste printre frunzele galbene
si paianjenii
isi intind drumurile matasoase printre ramuri.

Toamna(John Keats)

Sezon de ceata si abundenta moale,
tu, prieten intim al soarelui la culme,
care conspirati cu el sa faceti
vitele agatate de streasina de paie ale acoperisurilor grele si binecuvantate cu struguri,
voi care faceti sa se indoaie pomii cu muschi ai cabanei sub mere,
iar la miezul fiecarui fruct;
tu care umfi dovleacul si rotunjesti
cojile de alune cu o samanta dulce si tot faci sa
infloreasca flori tarzii pentru albine, amagindu
-le ca zilele de caldura nu se vor sfarsi niciodata
pentru ca vara le-a umplut celulele vascoase:
cine nu a vazut niciodata, cufundat in bogatia ta S
-ar putea sa te gasesti, uneori, cine te cauta,
stand nepasator pe curtea fermei,
cu parul ridicat de cernerea vantului,
sau scufundat in somn intr-un sant cules doar partial,
uluit de expiratiile macilor, in timp ce secera ta
cruta manunchiul din apropiere cu florile sale impletite.
Uneori, ca un culear, iti tii
capul nemiscat sub o povara grea in timp ce traversezi un parau
sau, langa o teasca de cidru, cu o privire rabdatoare,
urmaresti ore intregi picurarea ultimelor picaturi.
Si cantecele primaverii
Unde sunt
Nu te gandi, tu, ai muzica.
Norii striati infloresc in ziua care moare incet
si ating campiile de miriste cu nuanta trandafirie:
apoi muschii intr-un cor plangator, ridicati
de vantul usor sau coborat,
plang printre salcii raului,
iar mieii adulti behaie zgomotos din bastionul dealurilor,
lacustele canta si cu dulci
inaltimi fluiera robisorul din imprejmuirea gradinii sale:
randunelele se aduna, triland in cer.

In ceata(Giovanni Pascoli)

Si m-am uitat in vale: totul a disparut
! Scufundat! Era o mare mare
cenusie plata, fara valuri, fara tarmuri, unita.
Si abia se auzea, ici si colo, strigatele ciudate
de strigate mici si salbatice;
pasari imprastiate prin acea lume desarta.
Si sus, pe cer, schelete de fag,
parca suspendate, si viseaza ruine
si schituri tacute.

Seara de octombrie(Giovanni Pascoli)
Pe parcurs vezi
boabele vermilion care rad in ciorchini pe gard viu:
in campurile arate
vacile se intorc tarziu la patut.
Un sarac vine de-a lungul drumului,
tarat de pasul lui lent printre frunze stridente:
pe campuri simte o fata care sufla in vant:
o floare de ghimpe.

Toamna(Saionji Kinmochi)

Unde merg frunzele rosii pe
care vantul le bate din copaci Zboara
si trec: zumzetul vantului
si tot ce ramane din toamna.

Viorile de toamna(Paul Verlaine) Suspinele

lungi de la
viorile de
toamna
musca inima
cu o languira monotona
.
Aici gafai
si plictisitor, cand
bate ceasul,
imi amintesc
de zilele stravechi
si plang;
iar eu plec
in vantul nerecunoscator
care ma poarta
ici-colo
ca
frunza moarta.

Prima ploaie(Marino Moretti) Cad

picaturile primei ploi
care inca bate timid pe trotuar,
in timp ce septembrie isi etaleaza cu bucurie
ardoarea boabelor sale stacojii.
Iar frunzele clantanitoare
vorbesc despre toamna care se intoarce
si care, sub ploaia fina
de frunze de vita de vie si boabe agile, se impodobeste.

Octombrie(Vincenzo Cardarelli)

Odata, era vara,
la acel foc, la acele ardouri,
mi s-a trezit imaginatia.
Acum sunt inclinat spre toamna
cu o culoare imbatatoare;
Iubesc anotimpul obosit
care a cules deja.
Nimic nu mai seamana cu mine,
nimic nu ma mai consoleaza,
cu acest aer care miroase
a must si vin
al acestui soare batran de octombrie
care straluceste in viile jefuite.

Vara s-a terminat(Emily Dickinson)

Diminetile sunt mai blande
si nucile devin mai intunecate
, iar fructele de padure au o fata mai rotunda.
Trandafirul nu mai este in oras.
Maple poarta o esarfa mai gay.
La tara o fusta stacojie,
Si eu, ca sa nu fiu invechit,
voi purta o bijuterie.

Prevestire de toamna(Primo Levi)

Vremea se inrautatise,
ploua des,
cand in averse bruste,
cand intr-un praf fin si patrunzator
care era aproape o ceata;
potecile erau noroioase,
iar padurea emana un miros intepator de ciuperca
care prefigura deja toamna.

Toamna(Carlo Emilio Gadda)

Imagini tacute ale tristetii
De la platani la pajiste!
Cand ceata se dizolva in munte
Si un gand de mangaiere
Si apoi lasa pustie – spranceana de marmura;
Cand turnul si conacul peticizat,
Nu-i cere nimic mai mult batranului arhitect:
Apoi toata feuda – poarta un prun salt
, la
dealul Dulce si sterp.
Pe de alta parte, gazonul este tacut.
Pianul marchizei
La atingerea magica a degetelor ei A
adormit:
Iar dupa plecarea lui – toamna S-
a ales un nou elev:
Vrabia !, limba de portar
De la dud la curte:
Si poarta si stema. depaseste
Cantarea clopotnitei – si povesteste
Intoarce, in padurea de aur:
Garibaldeggia pentru sarbatoare
Deasupra ostenelii blande Ca sa
-i placa frumosului baiat,
Cel ce canta acolo sus, cel ce bate sus.
Batranul marchiz a organizat o vanatoare
cu cincisprezece veltri, si galopeaza,
diplomat neconsolat
Pe cei noua ani ai lui reumatizat.
Nicio veste despre vulpe, nici urma!
Calul are un nume englezesc: iar cornul aerisit
asurda catinul din barlog
Sa impinga o aluna!
La poala docicesimo Haita
a pus pe o palma a limbii
E, loc mobil, cicloni albi
In mlastina pustie
La, spre trecerea la nivel,
Unde oboseste,
Urcand, vaporul.
Trece marfa si frana – mai frumos,
vuiet lung! – steag zadarnic!
L-a vrajit pe drumar.
Iata galop direct – spre orase indepartate
Si calul englez se impiedica in
tufurile blestemate si calca in picioare
furnici si vizuini goale.
Dar din clopotnita canta ceasul sarbatorii – canta
Tristete zadarnica!

Randunele la revedere(Giovanni Pascoli)

Deci, randunelele, la revedere!
Asa ca pleaca, asa ca ne parasesti
in tari atat de departe de noi.
Vara rosie a trecut aici.
Gradina se ofileste: muscatele mele
nu mai au cioc de macara.
O, daca, randunele, randunele, si eu…
Canti poate eroi morti
in zorii asta, de pe acoperisurile voastre,
cand va aud vorbind
una din limbile voastre tigane intre voi,
o limba care nu mai este cunoscuta.
A, daca, randunele, randunelele, si eu…
Sau poate sunt ultimul sfat
pentru cei mici pentru zborul lung.
Urca pe pereti copiii
care se intorc spre cuibul lor, cu un singur strigat,
sa spuna: sa mergem
Deci, randunele, randunelele, la revedere!

Toamna(Giuseppe Fanciulli)

Toamna purta o rochie din frunze multicolore si o coroana de frunze de vita de vie in jurul capului.
Era mare ca un urias…
Merse incet, clatinandu-se putin.
S-a oprit intr-o poiana mare
si s-a intors sa priveasca in jur
pentru a admira spectacolul naturii
complet schimbata de munca lui rabdatoare.
Ii placeau padurile camuflate in rosu si auriu;
S-a oglindit in paraul inca limpede, a ras
si a alergat la fel de vesel ca un baiat spre muntii indepartati pe care se albeau primele zapezi.
Pe drum,
daca mai erau randunele in jurul clopotnitelor, le
goneste spre cer, iar randunelele mergeau spre sud in stoluri de negri patati de alb.
Cand a ajuns pe cel mai inalt varf al muntilor,
a inceput sa impinga norii spre cer
si in curand totul a devenit gri si ploaia a cazut.
Frunzele frumoase aurii ale padurilor s-au ofilit,
au putrezit si au cazut.

Soarele lui Octombrie(Ada Negri)

Si atat de pura aceasta
bucurie facuta din lumina si aer: aceasta
seninatatea care este a tot ceea ce
te inconjoara, a fiecarui gand din tine:
aceasta armonie a sufletului cu punctul
de timp si cu iubirea pe care timpul o ghideaza.
Nu mai are cereale, nici fructe nu mai are acum pamant
de oferit. Toamna este limpede
in restul anului…
Albastrul fix, nevazut
de tunete si fulgere, isi intinde marele val
de pace peste frunzisul roscat
al padurilor.
Cand se tunde urechea se dezbraca stiuletele, se roseste
vinul
in cuve, iar nucile aurii
cheama mielul, iar din
arici
izbucneste castanul, ce conteaza amenintarea
Iernii
, la pamant.
din octombrie, in a carui caldura nimic nu se coace
pentru ca este deja pe deplin copt: limpezimea
cea a pamantului face un lucru din rai.

Frunze moarte(Giovanni Pascoli)

Oh! ca deja vantul se intoarce
si duce ploile!
In interiorul stejarului gros
bubuie frunzele de roggie
, care se desprind, iar frunzele
pleaca; o turma cu fiecare
suflare care o invaluie.
Se pare ca stejarul
viseaza acum, geamat, la cetele
de noiembrie care a fost.
Zboara ca pasarile,
morti pe frumosul cer senin:
bat in ramurile
piersicului trandafir, plin
deja de puii lui.
Si piersicul roz se leagana
plin de frunze moarte:
care atarna si prilla,
pe care o scoate
cu un suierat si se duce.
Dar acele frunze moarte pe
care vantul, ca stanca,
le matura, nu deja de moarte
vorbesc florilor in vas,
ci soptesc: – Hai!
In interiorul fiecarei nuci de cocos de la usa
vad sfaturi galbene:
tu care ai costat in coaja
celui mai mult covar pe care l-ai ranit,
ca pieresti cel mai mult
In afara de aluccie,
tu care ai costat esti in viata!
Vantul bate… dar
nu e rau.
Ruglia mormaie: dar…
se cearta cu noi! Ca totul
vrea ca gradina sa fie lume pentru
florile noi, iar cele urate,
uscate, batrane, morti,
vor sa fie curatate de aici.
Am zabovit unde
ne-am nascut, putin, dar era
sa acoperim
mugurii noi ai primaverii…
Asa se spune, si fru…

San Martino(Giosue Carducci)

Ceata in dealuri
burnita se ridica,
iar sub mistral
marea tipa si se albeste;
dar pe ulitele satului
din ribollir de ‘tini
mirosul acru al vinurilor se duce
sa inveseleasca sufletul.
Scuipatul trosneste
pe busteni aprinsi :
vanatorul fluiera
la usa, privind
printre norii rosiatici
la stoluri de pasari negre, ca in
gandurile exilate,
in migratorul de seara. Toamna(Vincenzo Cardarelli) L
-am auzit deja venind

in vantul de august, in
ploile torentiale si plangatoare
ale lunii septembrie
si un fior a strabatut pamantul
care acum, gol si trist,
primeste un soare pierdut.
Acum trece si scade,
in aceasta toamna care se misca
cu o incetineala nespusa,
cea mai buna perioada din viata noastra
si de multa vreme isi ia ramas bun. Dimineata de toamna(Alessandro Manzoni)
Cerul era tot senin:
in timp ce soarele rasare
in spatele muntelui ii vedeai lumina…
O adiere de toamna,
desprinzand
frunzele ofilite ale dudului de pe ramuri,
le purta sa cada la cativa pasi
. din copac.