Scrisoarea lui Andrea Melis , scriitoarea colectivului Sabot, adresata fiicei sale , Matilda, in varsta de 3 ani, a miscat intregul web. Un imn la respectul pentru genul feminin , o poezie delicata impotriva violentei impotriva femeilor , o dorinta din suflet pentru copilul ei, pentru ca pe viitor sa nu fie obligata sa lupte impotriva prejudecatilor.
Cuvinte si fraze dedicate fiicei, pline de dragoste si speranta, capabile sa faca sa vibreze notele inimii, sa lacrimeze lacrimi de bucurie, sa sape in misterul vietii, din care femeile , asa cum sustine scriitorul, sunt si vor fi pentru totdeauna gardieni .
Scrisoarea Andreei Melis catre fiica sa
Cuvintele nu se nasc intamplator. Numele nu vin intamplator.
Asteapta pentru. Cat de adanci sunt lucrurile pe care le intelegi doar cand esti fara suflare.
Cum sa petreci noua luni asteptand fiica ta. Dulce asteptare. Chiar si atunci cand este amar. Plin de griji, temeri, obstacole, provocari. Sosirea este dulce, dar intelegi asta doar cand ajungi la ea. Este dragut sa te uiti la acea creatura care ti se pare imposibila, a fost cu adevarat in acea burta de noua luni si care a reprezentat cel mai mare semn de intrebare din viata ta.
Si atunci te regasesti cu raspunsul in maini: Imi amintesc de respiratia care ti-a largit pieptul, fragila si invincibila in acelasi timp, ca viata, Matilde.
Plamanii tai se umfla ca un balon gata sa sparga. Te-ai nascut acum un minut si plangeai cu un balon de saliva in gura, Matilde.
Cand ti-am cantat cantecul pe care eu si mama ta l-am soptit prin burta, acea minune pe care atatia mi-o descrisesera si s-a intamplat cu adevarat: te-ai oprit din plans. Si inima mi s-a oprit. Cineva a spus ca nu respiratiile pe care le iei in viata conteaza, ci momentele in care esti fara suflare. Cat de adevarata si de minunata era acea fraza am descoperit in ziua aceea: profunzimea. Noua luni de a te uita in interiorul tau. Un timp nesfarsit pentru cei care asteapta raspunsuri de la viata. Pentru cei care pana cu o zi inainte au pufnit in fata unui semafor rosu, pentru cei care s-au nerabdat la coada la casieria unui fast-food, sau la ghiseul unei banci.
Pentru cei care au crescut in aceasta epoca, care tanjesc la viteza conexiunilor, ritmurile vietii, relatiile umane, noua luni de asteptat li s-a parut un timp nerezonabil. Dar natura este cocotata, din fericire, si cel putin tine aproape de fortareata vietii si cui ii pasa de orice altceva. Lucrurile importante necesita timp. Iata ce m-ai invatat chiar inainte de a ma naste: lucrurile frumoase merita timp.
Noua luni fata de sapte minute. Acele sapte minute nesfarsite, cand inima ti-a incetinit prea mult si din burta aceea alergau doctorii, era agitatie si lumea mea era in pericol sa se prabuseasca. Sapte minute. Am facut multe calatorii in viata mea si inca sper sa fac multe. Dar niciuna nu va fi la fel de lunga ca acei doi metri de coridor pe care i-am parcurs kilometri incolo in timp ce instalau sala de operatie.
„Incepem sa functionam. De indata ce suntem pe cale sa-l scoatem, va lasam sa intrati”
Niciodata nu m-am simtit un calator atat de singuratic cu frica in inima a celor care indraznesc sa parieze totul dintr-o singura lovitura: cel mai frumos si important cuplu de femei din existenta lor. Mama si fiica. Poate ca riscul nu a fost stiintific, pentru medici, dar ce e mai adevarat decat fricile din inimile noastre
. Apoi, in sfarsit, mi-au spus ca pot intra. Si mi-au spus sa nu ma uit la campul operator.
Toti mi l-au recomandat. Mi-a tunat in cap. Nu te uita niciodata la ei. Dar m-am uitat. A fost cel mai rau lucru din viata mea, dar ma bucur ca am facut-o. Pentru ca altfel nu as fi inteles niciodata ce inseamna sa fii mama. Ce inseamna sa fii copil. Si, prin urmare, ce inseamna sa devii tata. Ce inseamna viata. Al enecelea abis pe care l-am atins in aceasta aventura, suficient de adanc incat sa-ti taie rasuflarea, era in pantecele deschis al sotiei mele.
Intorceam capul in fata unei rani, si imi era teama sa nu mai pot imbraca nici macar cordonul ombilical, am tinut tot timpul de mana sotiei mele, pana la ultima cusatura, si am ingenuncheat sa sarut bratul acela intins si intubat ca in fata unei Madone pe cruce. Noua luni si o clipa: sa intelegi ca nimic altceva nu este la fel de mare ca nasterea. Numai moartea. Si asa cele doua paranteze ale existentei pentru o clipa se gasesc langa mine, cu toata stiinta omului in jurul meu, secole de studiu si raceala, bisturii si fete necunoscute, iar cand te gandesti la asta a doua zi intelegi ca si asta. este una dintre multele fete ale iubirii, chiar daca cea mai sumbra.
Si apoi vezi triumful vietii. Cu tot acel sange si frica in spate, cand gura ta mica s-a odihnit pentru prima data pe sanul mamei tale, iar vietile tale s-au impletit pentru totdeauna, cu usurinta norilor care se intalnesc pe cer. Iar indoiala ca m-am nascut doar cu scopul de a ma bucura de acel moment a devenit o certitudine.
Asteapta pentru. Inseamna, de asemenea, respectarea unei promisiuni, a unei datorii. Inseamna si sa se dedice, sa se aplice la ceva. Inseamna si a indrepta atentia, luand in considerare. Fii insotitor. Toata viata vom fi parintii Matildei care acum are trei ani si o femeie mica.
Acum ca vitalitatea ei zguduie casa si ne coloreaza zilele, merg de doua ori pe saptamana sa ma cufund in linistea marii, pentru a nu pierde contactul cu adancimea.
Relaxeaza-te, spune instructorul meu, gandeste-te la lucruri frumoase.
Si ma gandesc la fiica mea.
Ca zilele trecute mi-a spus:
„Tata, esti un „Strego”
”
Un strego nu exista, eram pe cale sa raspund. Exista doar Vrajitoare. Cel mult „Vrajitorii”. Dar era ceva in neregula cu mine. O minciuna prea mare se ascundea in acel termen masculin, in acel augmentativ nedrept. O aura nemeritata de magie si putere il protejeaza pe Vrajitor, in timp ce in spatele cuvantului Vrajitoare se afla doar uratenie si rautate. Vrajitoarea ucide, vrajitorul vindeca. Asa mai intalnim copii in modele culturale distorsionate si barbati sovin din basme. Adevarul, fiica mea, este ca astazi exista si ca si Vrajitoarele. Prea multi, de asemenea, dand mere otravite femeilor lor. Ca ucid, spun ei pentru dragoste, dar iubirea este viata si libertate.
Dragostea inseamna acceptarea faptului ca femeile sunt un dar care ne este oferit si pe care trebuie sa-l meritam.
Iar cand cineva nu este egal cu iubirea, trebuie sa se predea libertatii lor de a alege, de a abandona, de a se schimba, de a se salva, de a se taia, de a nu apartine, de a nu fi stapanit. Pentru ca ne datoram femeilor. In pantecele lor locuieste leaganul vietii, iar cordonul ombilical al tuturor dintre noi se desfasoara din pantecele lor. Nu exista barbat care sa nu-si datoreze viata acestui fir de sange si hrana care il leaga de o femeie. Nu exista violenta, chiar daca doar verbala, impotriva unei femei care nu este ingrata si criminala fata de aceasta legatura ancestrala. Ar trebui sa ne lase pentru totdeauna o bucata de cordon ombilical, care sa ne aminteasca de unde ni se da viata, inainte de a indrazni sa credem ca ceva ni se datoreaza din universul feminin dincolo de doar a fi in viata.
Si ma trezesc gandindu-ma ca prea multe vieti ale femeilor ajung in sange, acelasi sange din care curge viata la nastere. Si mi-e fara suflare. Mi-e foame de aer, reapar la suprafata si ma agat de suprafata marii.
– Ce mai faci
ma intreaba instructorul meu.
„Ar putea fi mai bine”, as vrea sa spun, dar ii ascult sfatul: gandeste-te la lucruri frumoase.
Ma gandesc la Matilde.
Cred ca numele nu vin intamplator. Si porti un nume care inseamna „putere, putere” si „lupta, lupta”. Fa-o in numele tuturor femeilor, Matilda, lupta cu dragoste.
Eu ca barbat, inainte de a fi tata, voi fi mereu alaturi de tine.
Andrea Melis
