Cu aceasta culegere de poezii, sa descoperim impreuna care sunt cele mai frumoase Poezii pe stele.Poezii romantice, frumoase si de vis pentru a te lasa surprins de inspiratie. In imaginatia colectiva, vedetele au fost intotdeauna asociate cu semnificatii pozitive. Stelele au ajutat la orientarea in intunericul noptii, au dat culoare cerului intunecat si ne-au facut sa ne gandim la vise.
Chiar si astazi, cand vedem o stea cazatoare, de obicei ne punem o dorinta. Stelele transmit imediat ideea de magie, speranta si credinta intr-un viitor mai bun. Deruland prin colectia noastra puteti gasi numeroase poezii dedicate vedetelor si atmosferelor nocturne, ale unor autori precum Alda Merini, Edgar Allen Poe si Giovanni Pascoli. Iata 20 de poezii despre stele:

Poezii despre stele

Stelele din jurul lunii frumoase
(Sappho)

Stelele din jurul lunii frumoase
ascund din nou aspectul luminos,
cand acesta, cand este plin, straluceste mai mult
pe pamant… Superba

este Noaptea
(Alda Merini)

Cea mai superba lucru este Noaptea,
cand ultimele sperieturi cad
si sufletul se arunca in aventura.
El tace in pantecele tau
parca reabsorbit de sange,
care capata in sfarsit culoarea lui Dumnezeu
si te rogi ca el sa ramana tacut pentru totdeauna,
ca sa nu-l simti ca pe o luxurie fixata
chiar in interiorul peretilor.

Deci stelele merg
(Hermann Hesse)

Deci stelele merg pe drumul lor,
neinteles, imuabil!
Tu, in timp ce noi ne luptam in legaturi,
urca de la lumina la lumina.
Tu, a carui viata este toata splendoarea!
Si daca din intunericul meu
trebuie sa-ti intind bratele nostalgice,
zambeste si nu ma intelege.

Priveste stelele
(Evgenij Abramovic Baratynskij)

Priveste stelele: multe ard
In linistea noptii
Si stralucesc in jurul lunii
In albastrul cerului.
Uita-te la stele: printre ele se afla una
mie mai draga decat oricare alta.
De ce
se ridica primul
sau straluceste mai tare
Nu! Lumina lui mangaie inimile prietenoase
Fortat sa se separe,
iar ochii lor se intalnesc in ea,
acolo sus in azurita.
De indata ce o vezi aparand pe cer, si
ea te priveste ganditoare,
iar privirea ei raspunde la a ta
si se lumineaza tandru.
In albastrul noptii nu ne luam
ochii de la ea:
o urmam din pamant in cer
si din cer pe pamant.
Si tu, deja ti-ai ales steaua
In linistea noptii
Multi stralucesc si ard
In albastrul cerului.
Nu-ti incredinta inima primei pe
care o vezi in fata ta,
nu spune a ta, zadarnica in dragoste,
cea mai stralucitoare dintre toate,
ci numi-o pe a ta doar steaua
care priveste ganditoare,
si a carui privire raspunde la a ta
si arde cu blandete.

Broasca testoasa
(Trilussa)

In timp ce se plimba intr-o noapte,
batrana testoasa a facut un pas mai lung decat
piciorul sau si s-a prabusit prin
casa involburata dedesubt.
O broasca raioasa a tipat: „Prostule esti!
Cunosc aceste escapade care ma costa pielea…”
„Stiu”, a raspuns ea”, dar inainte de a muri,
vad stelele”.

Si ceasul
(George Gordon Byron)

Si ceasul cand
se aude nota inalta a privighetoarei printre ramuri;
Iar ceasul cand juramintele indragostitilor
Par dulce in fiecare cuvant soptit
Si vanturile blande si apele din apropiere
Sunt muzica pentru urechea singuratica.
Roua usoara a udat fiecare floare
Si pe cer s-au rasarit stelele
Si este un albastru mai adanc pe val
Si in Ceruri acel intuneric limpede, Intunecat
usor si intunecat de pur,
Care urmeaza scaderea zilei in timp ce
Sub luna amurgul. este pierde.

Dezghet
(Sergej Aleksandrovic Esenin)

Din mlastina vine strigatul starcului
, galgaitul limpede al apei.
Si din nori iese,
ca o picatura, o stea singuratica.

Spre stea
(Mihai Eminescu) Stralucirii

care s-a inaltat
drumul este atat de lung
, incat a durat o mie de ani pana cand lumina
sa-l parcurga.
Poate ca s-a stins de secole
in departarile albastre
si abia acum fasciculul lui
stralucea in ochii nostri.
Imaginea stelei care a murit
incet pe cer urca.
A trait cand nu a fost vazuta,
astazi o vedem si e moarta.
Asa ca atunci cand dragostea noastra
moare in toiul noptii,
lumina pasiunii stinse
inca ne insoteste.

Te cautam in stele
(Primo Levi)

Te cautam in stele
cand i-am chestionat in copilarie.
Am cerut muntii pentru tine,
dar mi-au dat doar de cateva ori
singuratate si scurta pace.
Pentru ca ai lipsit, in serile lungi
ma gandeam la blasfemia fara sens
ca lumea a fost o greseala a lui Dumnezeu,
Sunt o greseala in lume.
Si cand, in fata mortii,
am strigat nu din fiecare fibra,
ca inca nu terminasem,
ca mai aveam de facut prea multe,
era pentru ca stateai in fata mea,
tu cu mine langa, asa cum este. cazul de astazi,
un barbat si o femeie sub soare.
M-am intors pentru ca erai acolo.

Seara mea
(Giovanni Pascoli)

Ziua era plina de fulgere;
dar acum vor veni stelele,
stelele tacute. Pe campuri
exista un verde scurt de ranelle.
Frunzele tremuratoare ale plopilor
petrece o bucurie usoara.
Ziua, ce fulger! ce explozie!
Ce pace seara!
Stelele trebuie sa se deschida
pe cer sunt tandri si vii.
Acolo, langa ranellele vesele,
un parau plangand monoton.
Din tot acel tumult sumbru,
din toata acea furtuna amara,
nu a mai ramas decat un dulce suspine in
seara umeda.
Si, acea furtuna infinita, a
ajuns intr-un parau cantand.
Dintre fulgerele fragile, exista
nori cirrus de violet si auriu.
O, durere obosita, odihneste-te!
Norul din cea mai neagra zi
a fost cel pe care l-am vazut cel mai roz in
ultima seara.
Ce zboruri de randunele in jur!
ce strigat in aerul senin!
Foamea zilei sarace
prelungeste cina graitoare.
Partea, atat de mica, cuiburile
din zi nu o aveau intreg.
Nici eu… si ce zboruri, ce tipete,
seara mea senina!
Don… Don… Si ei imi spun, Dormi!
ei imi canta, dormi! ei soptesc:
Dormi! ei soptesc: Dormi!
la, voci de intuneric albastru…
Imi par cantece de leagan,
care ma fac sa ma intorc la cum era…
Am auzit-o pe mama… apoi nimic…
la amurg.

Orice merge
(Walt Whitman)

Cred ca o frunza de iarba nu
valoreaza mai putin decat oboseala zilnica a stelelor.
Si furnica este la fel de desavarsita, ca un graunte de nisip,
ca un ou de wren,
Si broasca este o capodopera egala cu cea mai faimoasa,
Si maracinile cataratoare ar putea impodobi balcoanele cerului.
Si cea mai mica articulatie a mainii mele pe care orice mecanism o poate bate joc.

O noapte, o vreme dulce, desi neagra
(Michelangelo Buonarroti)

O noapte, o vreme dulce, desi neagra,
cu pace fiecare „opera asalta mereu la sfarsit;
vede si intelege bine cine te inalta
si cine te cinsteste are tot intelectul.
Tu taiati si taiati orice gand obosit;
ca „umbra umeda fiecare liniste” se contracta
si de la cel mai jos la cel mai inalt
intr-un vis o aduce adesea, sper.
O umbra a mortii, pentru care toata nenorocirea
se opreste la alma, la inima vrajmasului,
ultimul remediu nefericit si bun;
ne faci carnea bolnava sanatoasa,
usuci lacrimile si pui toate eforturile,
si furios fata de cei care traiesc bine toata mania si plictiseala.

Steaua stralucitoare
(John Keats)

Steaua stralucitoare, asa cum esti inca eu, dar nu intr-
o splendoare inalta
singura , suspendata in noapte,
cu pleoapele indepartate pentru totdeauna
, pentru a vedea cum este un pustnic rabdator
si nedormit al naturii
apele in miscare in
biroul lor pur preot de spalat in
jurul tarmurile umane ale pamantului, sau
sa privesti masca moale a zapezii
cand cu greu acopera muntii si campiile.
Nu, – totusi mereu ferm, mereu fara
schimbare pe sanul vag inflorit
al iubirii mele, ca o perna; simtind mereu
suisurile si coborasurile blande ale valului, mereu
treaz intr-o emotie dulce
sa-i auda mereu
respiratia plictisitoare si astfel sa traiasca mereu,
– sau altfel, sa esueze in moarte.

Se lasa noaptea
(Forough Farrokhzad) Se lasa

noaptea
Si dupa noapte, intuneric
Si dupa intuneric
Ochii
Mainile
Respiratiile, respiratiile…
Si sunetul apei
care picura din robinet
Dupa doua puncte rosii
Doua tigari aprinse
Tic-tac-ul ceas
Doua inimi
Si doua singuratati

Cu barca
(David Herbert Lawrence)

Vezi stelele, iubire,
Si mai limpede in apa si mai stralucitoare
decat cele de deasupra noastra si mai albe
Ca nuferii!
Umbre stralucitoare de stele, iubire:
Cate stele sunt in paharul tau
Cate reflectate in sufletul tau
Numai al meu, iubire, al meu singur
Priveste, cand se misca vaslele,
Cat de deformate
se scutura stelele, si se imprastie!
Chiar si al tau, il vezi
Stelele rastoarna apele Ape
sarace, nelinistite, parasite…!
Tu zici, iubire, ca cerul nu se zguduie
Si nemiscate sunt stelele lui
Acolo! ai vazut
Acea scanteie zburand peste noi
Stelele
de pe cer nici macar nu sunt sigure.
Si de mine, ce va fi, iubire, de mine
Ce va fi, iubire, daca in curand
steaua ta ar fi aruncata peste un val
Intunericul s-ar parea un mormant
Ai disparea, iubire, ai disparea Moralitate

siderale
(Friedrich Nietzsche)

Predestinat unei orbite stelare
care conteaza pentru tine, o, stea, a intunericului
Se roteste fericit prin acest timp!
Mizeria lui este straina si indepartata de tine!
Din lumea cea mai indepartata este stralucirea ta:
compasiunea sa fie un pacat pentru tine!
O singura porunca ti se aplica: fii curat!

Un vis
(Edgar Allan Poe)

In viziuni ale intunericului nocturn,
am visat adesea bucurii disparute –
in timp ce un vis treaz de viata si lumina m-a
lasat cu o inima implacabila.
Ah, ce nu este un vis clar
pentru cel a carui privire se sprijina
asupra lui insusi si in jur cu o raza
care, inapoi, se intoarce spre timpul care nu mai este
Acel vis fericit – acel vis fericit,
in timp ce toata lumea era impotriva mea
, a ovatiat ca o raza politicoasa
care stie sa ghideaza un suflet morocanos.
Si desi acea lumina din noptile furtunoase
palpaia atat de mult in departare –
ce nu poate fi niciodata mai stralucitor si mai pur
in steaua diurna a True

Long si noaptea
(Peppino Impastato)

Lunga si noaptea
si atemporala.
Cerul plin de ploaie
nu permite ochilor
sa vada stelele.
Nu va fi vantul rece
a aduce inapoi lumina,
nici cantatul cocosului,
nici strigatul unui copil.
Prea lunga si noaptea,
atemporala,
infinita.

Stelele
(Edith Irene Sodergran)

Cand vine noaptea,
stau pe scara si ascult,
stelele roiesc in gradina
si sunt in intuneric.
Asculta, o stea a cazut sunand!
Nu merge descult pe iarba,
gradina mea e plina de aschii.

Tine-te de vise
(Langston Hughes)

Tine-te de vise
pentru ca daca visele mor
viata este o pasare cu aripile rupte
care nu poate zbura.
Tine-te de vise
pentru ca atunci cand visele dispar
, viata este un camp arid
inghetat de zapada.

The Evening Star
(Edgar Allen Poe)

Vara era la pranz,
iar noaptea la apogeu;
si fiecare stea, pe orbita proprie,
stralucea palid, chiar si in lumina
lunii, care era mai stralucitoare si mai rece,
dominand printre planetele sclave,
in ceruri stapan absolut –
si, cu raza ei, pe valuri.
O vreme m-am uitat
la zambetul ei rece;
o, prea frig – prea frig pentru mine!
Trec , ca un giulgiu,
un nor pufos,
si apoi m-am intors catre tine
, mandru stea al serii,
la flacara ta indepartata,
mai draga avand raza ta;
Intrucat ma bucura
rolul mandru pe
care il joci pe cer noaptea,
cu atat admir mai mult
focul tau indepartat
decat acea lumina rece, obisnuita.

Steaua a plans roz
(Arthur Rimbaud)

Steaua a plans roz in inima urechilor sale,
Infinitul s-a rostogolit alb de la ceafa pana la rinichi
Marea este rosie cu margele pentru mamele tale vermilion
Si Omul a sangerat negru alaturi de tine suveran.