Cu aceasta colectie de poezii, sa descoperim impreuna care sunt cele mai frumoase si romantice Poezii de Seara.Poezii profunde si sugestive, dedicate gandurilor, indoielilor si atmosferelor care caracterizeaza orele de seara. Pentru ca cumva, seara reuseste mereu sa ne puna pe ganduri.
Giacomo Leopardi, Alda Merini, Giovanni Pascoli… sunt numerosi autori care au dedicat poezii serii. Autori care se lasa inspirati de intuneric, de tacere, de luna si de stele, pentru a-si compune lucrarile. Deruland prin colectia noastra, puteti gasi multe poezii frumoase despre seara, pe care sa le cititi si sa le folositi ca legenda pentru a insoti fotografiile noastre de seara pentru a le posta pe retelele de socializare. Iata 15 Poezii de seara:

Poezii de seara

de seara a Liguriei
(Vincenzo Cardarelli)
Incet si roz,
seara ligurica
se ridica din mare , pierzarea
inimilor iubitoare si a lucrurilor indepartate.
Cuplurile zabovesc in gradini,
ferestrele se lumineaza unul cate unul
ca atatea teatre.
Ingropat in ceata, marea miroase.
Bisericile de pe tarm arata ca niste corabii
pe cale sa porneasca. Seara petrecerii(Giacomo Leopardi)
Dulce si limpede si noaptea si fara vant,
Si liniste peste acoperisuri si in mijlocul gradinilor
Pune luna, iar in departare dezvaluie
Serena fiecare munte. O, femeia mea,
Gia tace pe fiecare poteca, iar pe balcoane
Rara straluceste lampa nocturna:
Dormi, care ti-a intampinat somnul usor.


In camerele tale linistite; si nu te musca Vindeca
pe nimeni; si nu stii deja ca te gandesti
Cata rana mi-ai deschis in mijlocul pieptului.
Tu dormi: Eu acest rai, care este benign
Se vede la vedere, ca sa ma intampine privesc afara,
Iar firea straveche atotputernica,
Care m-a facut pana la taiere. Tie nadejdea pe care
eu o neg, mi-a spus, si speranta; iar pe cealalta
ochii tai nu straluceau decat cu lacrimi.
Aceasta a fost solemn: acum din ‘distractii
Odihneste-te; si poate iti aminteste
In vis cati te-au placut astazi, si cati te-au
placut: nu eu, nu deja, ca sper, apelez la tine in
gand. Intre timp intreb
Cat am de trait, si aici pe pamant
ma arunc, si plang, si tremur. O, zile ingrozitoare
Intr-o epoca atat de verde! Ah, pe
strada Odo este cantecul solitar
Dell’artigian, care sta noaptea tarziu,
Dupa mangaiere, la caminul lui sarman;
Si cu mandrie inima mea se strange,
Gandindu-ma cum trece totul in lume,
Si aproape nicio urma de pas nu pleaca. Aici este
ziua de sarbatoare si ziua de sarbatoare
se intampla Volgar si este nevoie de timp
. Fiecare accident uman. Acum unde este sunetul
acelor popoare stravechi, acum
unde este strigatul
stramosilor nostri faimosi si marele imperiu
al acelei Rome, si armele si vuietul
Ce trece prin pamant si ocean
Totul este pace si liniste, si totul se odihneste
Lumea, si mai multi dintre ei nu gandesc.
La varsta mea cea mai frageda, cand
se asteapta cu nerabdare ziua sarbatorii, acum ca
s-a stins, eu dureros, in priveghere,
apasam penele; iar noaptea tarziu
Un cantec care se leagana de-a lungul cararilor Away
murind incetul cu incetul,
Gia mi-a cuprins in mod asemanator inima.

Stelele din jurul lunii frumoase
(Sappho)

Stelele din jurul lunii frumoase
ascund din nou aspectul luminos,
cand aceasta, cand este plina, straluceste mai mult
pe pamant…

Timpul nostru
(Umberto Saba)

Stiti ceasul zilei care cel mai mult frumoasa
este seara cu
atat
mai frumoasa si mai putin iubita
Si ceea
ce tocmai precede lenevia ei sacra;
ora cea mai intensa este munca si vezi
oameni navalind pe strazi;
pe masele patrate ale caselor
o luna stinsa, una pe care abia o poti
deslusi in aerul senin.
Este ora in care ai parasit mediul rural
pentru a te bucura de orasul tau drag,
de la golful luminos pana la munte , acesta
variaza in frumoasa sa unitate;
timpul cand viata mea in inundatii curge
ca un rau in marea ei;
iar gandurile mele, mersul iute
al multimii, mesterii din varful
scarii inalte, copilul care sare
pe carul tunator alergand, totul apare
inca in fapt, tot acest mers
are o aparenta de imobilitate.
Si ceasul mare, ceasul insotitor
varsta noastra de recoltare este mai buna.

Seara
(Giuseppe Ungaretti)

Appie de treptele serii O
apa limpede merge
Culoarea maslinului,
Si ajunge la focul scurt, uituc.
In fum acum aud greieri si broaste,
Unde sa tina buruienile tremura.

Cantec catre luna
(Alda Merini)

Luna geme pe fundul marii,
Doamne mort
de aceste garduri pamantesti,
sau cate priviri uluite
care se ridica din intuneric
sa te apuce in sufletul ranit.
Luna ne cantareste pe toti
si chiar si cand esti aproape de sfarsit
simti mereu mirosul lunii
pe tufisurile batute
de burduf
din parodiile destinului.
M-am nascut tigan, nu am un loc fix in lume,
dar poate la lumina lunii
iti voi opri momentul
suficient pentru a-ti oferi
un singur sarut de dragoste.

Si imediat seara
(Salvatore Quasimodo)

Toti sunt singuri pe inima pamantului
strapuns de o raza de soare:
si imediat seara.

Luna in
scadere (Percy Bysshe Shelley)

Si ca o doamna pe moarte care, palida
si slabita, infasurata intr-un
val diafan, iese
din camera ei impleticita si este nesimtitul
nesigur despre
mintea pierduta care o conduce, luna a rasarit in estul intunecat. , o
masa
deformata care albeste.

Seara mea
(Giovanni Pascoli)

Ziua era plina de fulgere;
dar acum vor veni stelele,
stelele tacute. Pe campuri
exista un verde scurt de ranelle.
Frunzele tremuratoare ale plopilor
petrece o bucurie usoara.
Ziua, ce fulger! ce explozie!
Ce pace seara!
Trebuie sa deschizi stelele
de pe cer atat de tandre si de vii.
Acolo, langa ranellele vesele,
un parau plangand monoton.
Din tot acel tumult sumbru,
din toata acea furtuna amara,
nu a mai ramas decat un dulce suspine in
seara umeda.
Si, acea furtuna infinita, a
ajuns intr-un parau cantand.
Raman fulgerele fragile
nori cirrus de violet si auriu.
O, durere obosita, odihneste-te!
Norul din cea mai neagra zi
a fost cel pe care l-am vazut cel mai roz in
ultima seara.
Ce zboruri de randunele in jur!
ce strigat in aerul senin!
Foamea zilei sarace
prelungeste cina graitoare.
Partea, atat de mica, cuiburile
din zi nu o aveau intreg.
Nici eu… si ce zboruri, ce tipete,
seara mea senina!
Don… Don… Si ei imi spun, Dormi!
ei imi canta, dormi! ei soptesc:
Dormi! ei soptesc: Dormi!
la, voci de intuneric albastru…
Imi par cantece de leagan,
care ma fac sa ma intorc la cum era…
Am auzit-o pe mama… apoi nimic…
la amurg.

Seara
(Ugo Foscolo)

Poate din cauza nemiscarii fatale
Tu esti imaginea pentru mine, draga, vino
0 seara! Si cand
norii de vara si zefirii senini te curteaza,
Si cand din vazduhul inzapezit
intuneric nelinistit si tanjesti spre univers
cobori mereu invocat, iar caile secrete
ale inimii mele le tii cu blandete.
Ma faci sa ratacesc cu gandurile mele asupra enormelor
care merg spre neantul etern; si intre timp acest timp vinovat fuge
si multimile de griji se duc cu el din care se topeste cu
mine;
Si in timp ce ma uit la pacea ta,
acel spirit razboinic in care intru imi racneste.

Este ora
(George Gordon Byron)

Este ceasul in care se aude in ramuri
Nota acuta a privighetoarei;
Iar ceasul cand juramintele indragostitilor
Par dulce in fiecare cuvant soptit
Si vanturile blande si apele din apropiere
Sunt muzica pentru urechea singuratica.
Roua usoara a udat fiecare floare
Si pe cer s-au rasarit stelele
Si este un albastru mai adanc pe val
Si in Ceruri acel intuneric limpede, Intunecat
usor si intunecat de pur,
Care urmeaza scaderea zilei in timp ce
Sub luna amurgul. este pierde.

La sera Fiesolana
(Gabriele D’Annunzio)

Cuvintele mele proaspete seara
sien iti place fosnetul pe care
il fac frunzele de dud in mana celor care le culeg.
tacuta si inca zaboveste la lucrarea lenta
de pe scara inalta care se intuneca
pe tulpina care se transforma in argint
cu arama gola
in timp ce Luna se afla aproape de
pragurile ceruleene si se pare ca inainte se intinde un val
unde se intinde visul nostru
si pare ca zona rurala se simte deja
scufundata de ea in gerul nocturn
si din ea bea linistea sperata
fara sa o vada.
Slava sa fie chipul tau de margaritare,
Seara, si ochii tai mari, umezi, unde
apa cerului tace!
Dulci sunt cuvintele mele seara
ca ploaia care a ars
caldut si fugar,
ramas bun in lacrimi de primavara,
pe duzi si pe ulmi si pe vii
si pe pini cu degete noi trandafirii
care se joaca cu aura ce se pierde,
si pe graul care nu e inca blond
si nici verde,
si pe fanul pe care deja coasa. se usuca si se inalbeste
,
iar pe maslini, pe fratii maslini
care isi fac ghearele palide
si zambind de sfintenie.
Laudat sa fie vesmintele tale de curte, o,
Sera, si braului care te inconjoara ca sarea
fanului care miroase!
Va voi spune la ce taramuri
ale iubirii ne cheama raul, ale caror
izvoare vesnice in umbra ramurilor stravechi
vorbesc in misterul sfant al muntilor;
si va voi spune pentru ce secret
dealurile de pe orizonturile limpezi
se indoaie ca buzele pe care le
inchide o interdictie, si pentru ca vointa de a spune
ii face frumosi
dincolo de orice dorinta omeneasca
si in tacerea lor mereu noi
consolatori, incat sa para
ca in fiecare seara sufletul ii poate iubi
cu o iubire mai puternica.
Laudat sa fie moartea ta curata, o,
Sera, si pentru asteptarea care face
sa palpite in tine primele stele!

O semiluna in scadere
(Gabriele d’Annunzio)

O, semiluna in scadere,
stralucind pe apele pustii,
o semiluna argintie, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!
Respiratii scurte de frunze,
suspine de flori din padure
expira spre mare: nu cant, nu plang
Nu sun pentru tacerea imensa.
Asupriti de iubire, de placere,
oamenii celor vii adorm…
O, secera in scadere, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!

Tramontata si luna
(Sappho)

Tramontata si luna si Pleiadele:
la mijloc si noaptea:
timpul trece;
si dorm singur.

Seara
(Rainer Maria Rilke)

Ca o zana indefinibila a umbrelor…
Seara vine de departe, mergand
prin padurea de brad tacuta si inzapezita.
Apoi, de toate ferestrele, isi apasa
obrajii reci si, in liniste, trage cu urechea!
E liniste, asadar, in fiecare casa.
Batranii stau, meditand. Copiii
inca nu incearca jocurile lor!
Mamele stau ca regine.
Fusul cade din mana slujnicelor.
Seara asculta, nerabdator dupa pahar:
toata lumea dinauntru asculta Seara.

Seara de octombrie
(Giovanni Pascoli) A

venit seara si strazile s-au intunecat.
strident, ici-colo, de mai multe culori,
corean frunzele; numai vocile plugarilor pot auzi din
randurile largi.
Si toata samanta era pe camp.
Acum vacile se intorceau la grajduri:
iar oamenii, trancanind pe strada,
urcau cu marrelli pe umeri.
Eu sunt, pe aceasta parte, Avemaria.
Acum focul aprindea fiecare coliba
​​si copiii plini au primit cuna,
cu soapta cantecului de leagan.

Luna
(Aleksandr Sergeevic Puskin)

Luna, lampa cereasca,
careia i-am dedicat candva
plimbari in intuneric, si lacrimi,
de dureri secrete de balsam…
Si astazi in ea vedem doar
o inlocuire a lampilor stradale.