A fi fericit in viata este esential. Fericirea, insa, nu este ceva ce putem impune altora, este o conditie pe care trebuie sa o gasim in noi insine. Viata ne ofera multe momente frumoase si depinde de noi sa stim sa le intelegem, sa acordam importanta fiecarei zile insorite si oamenilor care ne iubesc. Sentimentele pot fi uneori complicate, dar fericirea poate fi gasita, fara indoiala, in simplu.
Cu aceasta colectie descoperim impreuna cele mai frumoase poezii despre bucurie si fericire.Poezii capabile sa descrie toate bucuriile pe care ni le poate oferi viata, poezii care ne pot ajuta sa zambim mai mult si sa privim ziua de maine cu mai multa seninatate. Poezii vesele, incitante, insorite si pozitive. Iata 30 de poezii de fericire:
poezii de fericire
Stelele din jurul lunii frumoase
(Sappho)
Stelele din jurul lunii frumoase
ascund din nou aspectul luminos,
cand ea, cand este plina, straluceste mai mult
pe pamant…
Luna in cadere
(Arturo Graf)
Cat de alba este luna,
pe masura ce scade obosit!
De parca luna e alba,
La, peste padurea bruna!
O liniste imensa
domneste pe cer si ploua
in vai, unde
umbra devine mai densa.
Cum luna este ceara,
In visul stravechi absorbit!
Cum luna este plictisitoare
Pe padurea de inmormantare!
O suflare trecatoare
De vant antelucan A ratacit
intre munte si campie
Intr-o liniste uitata.
Deasupra capului meu tremura
incet o fiara…
Luna, luna in cadere,
Ce semeni cu un craniu!
Ar putea mainile mele sa frunzeze prin luna
(Federico Garcia Lorca)
Iti
pronunt numele
in noptile intunecate,
cand stelele rasare
sa bea din luna
si ramurile
petelor ascunse dorm.
Si ma simt gol
de muzica si pasiune.
Ceas nebun care bate
orele moarte stravechi.
Iti rostesc numele
in aceasta noapte intunecata,
iar numele tau rasuna
mai mult ca niciodata.
Mai departe decat toate stelele
si mai dureroasa decat ploaia dulce.
Te-am iubit asa cum te-am iubit atunci
cateodata
Ce vina
are aceasta inima a mea
Daca se stinge ceata,
ce pasiune noua ma asteapta
Sara linistita si curata
Fie ca mainile mele sa frunzeze
prin luna!
Din Orlando furioso, canto XXXIV, Astolfo pe luna
(Ludovico Ariosto)
Intreaga sfera traverseaza focul
si apoi merge in regatul lunii.
In cea mai mare parte, ei vad acel loc
ca pe un otel care nu are pata
[…]
Lacrimile si suspinele indragostitilor,
timpul inutil care se pierde in joc
si indelungata lenevie a oamenilor ignoranti,
planuri desarte care nu au. niciodata loc,
dorintele desarte sunt multe,
ca cea mai grevata parte a acelui loc:
ceea ce in concluzie nu ai pierdut niciodata aici,
urcand vei putea gasi.
Luna in
scadere (Percy Bysshe Shelley)
Si ca o doamna pe moarte care, palida
si slabita, infasurata intr-un
val diafan, iese
din camera ei impleticita si este nesimtitul
nesigur despre
mintea pierduta care o conduce, luna a rasarit in estul intunecat. , o
masa
deformata care albeste.
Cand rasare luna
(Federico Garcia Lorca)
Cand rasare luna,
clopotele sunt tacuti
si cararile par de
nepatruns.
Cand apare luna,
marea acopera pamantul
iar inima devine
o insula in infinit.
Nimeni nu mananca portocale
sub luna plina.
Trebuie sa mananci
fructe verzi si congelate.
Cand luna apare
cu o suta de fete identice,
moneda de argint
plange in buzunar.
Pe luna
(Gianni Rodari)
Pe luna, va rog
sa nu trimiteti un general:
ar face baraca
cu trambita si caporal.
Nu ne trimiteti un bancher
pe satelitul argintiu
si nu il puneti in seif
pentru a-l arata contra cost.
Nu ne trimite un ministru
cu anturajul lui de usatori: ar umple
craterele nebunesti
cu hartii .
Trebuie sa fie poet
de la luna la luna:
cu capul in luna
este acolo de multa vreme… E
obisnuit de mult sa
viseze cele mai bune vise :
stie sa spere la imposibil
chiar si atunci cand el este disperat.
Acum ca visele si sperantele
devin adevarate ca florile,
pe luna si pe pamant
fac loc visatorilor! Lumina lunii(Victor Hugo)
Luna era senina si se juca pe apa.
In cele din urma el elibereaza si deschide fereastra in fata brizei,
iar sultanul observa: marea
se prabuseste acolo si stancile negre brodate cu argint.
Chitara, care vibreaza, ii scapa din mana, ea
asculta ecoul tern al unui zgomot tern:
poate un vas turcesc, cu vaslele sale de tatari
de pe plajele din Kos, se deplaseaza pe tarmurile grecesti
Sau cormoranii cu scufundari lente
si aripile lor margele de apa tocmai s-au mutat
Sau a unui ginn de acolo sus sufla vocea plictisitoare
si pietrele din turnul de acum cadea in mare
Cine langa menajerie indrazneste sa tulbure apa
Ne cormoranul negru cu valul mangaiat;
nici pietrele zidurilor, nici zgomotul cadent
al unui vas care se plimba pe apa cu vaslele.
Sunt saci grei din care iese o boceta.
Ai vedea uitandu-te la apa care ii impinge
ca o forma umana bajbaita dupa o miscare…
Luna era senina si se juca pe apa.
Stii acel Portret in Luna
(Emily Dickinson)
Stii ca Portret in Luna –
Deci spune-mi cu cine arata –
Aceeasi frunte – ochi in jos –
Aburit – Spune – Din cauza cui
Aceeasi forma a obrazului –
Schimbat – Barbia –
Dar – Ismael – ne-am intalnit – cu mult timp in urma –
Si mode – se urmaresc –
Cand si luna plina – esti tu – spun eu –
buzele mele abia tin numele –
Cand si secera – Esti obosit – observ –
Dar – ei bine – d ‘ Gold La fel –
Si cand – Cateva nopti – Viteaz – Norii ascutiti
Te despart de Mine –
Detasarea este mai putin dureroasa – a celuilalt val
Ce infioara Petrecerea –
La luna
(Giacomo Leopardi)
O, gratioasa luna, imi amintesc
ca, acum se intoarce anul, peste acest deal
vin plin de chin sa te privesc:
si-atunci ai atarnat peste padurea aceea
ca si acum, ca o inveselesti pe toate.
Dar incetosata si tremuranda de lacrimile
care s-au ridicat pe marginea mea,
chipul tau imi apare luminilor, cat de tulburata
a fost viata mea: si isi schimba stilul, o,
iubita mea luna. Si totusi
, amintirea ma foloseste, iar noverul este varsta
durerii mele. O, cat de recunoscator este
in vremea tineretii, cand amintirea este inca lunga
si scurta, amintirea
lucrurilor trecute,
chiar daca trista, si ca necazul dureaza!
Luna pustie
(Alfonso Gatto)
In noptile mele
apare o luna alba acoperita
din cer deasupra marii,
luna pustie.
Cat despre ecou , vantul mormintelor
atarna in
statura exilata .
Inaltata pe peretii ei
, luna se transforma in aurul
sirocului palid.
Valoarea unui aer mereu zadarnic
se pierde in
aflorirea copacilor
, iar peisajul rural din jur
tremura de pe tarmul indepartat
al viselor ziua. Semiluna in scadere(Gabriele d’Annunzio)
Semiluna in scadere
stralucind pe apele pustii,
o semiluna argintie, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!
Respiratii scurte de frunze,
suspine de flori din lemn
expira spre mare: nu cant, nu plang ,
nu sun pentru ca se duce linistea imensa.
Asupriti de iubire, de placere,
oamenii celor vii adorm…
O, secera in scadere, ce recolta de vise
se leagana in lumina ta blanda aici jos!
Cantec catre luna
(Alda Merini)
Luna geme pe fundul marii,
Doamne mort
de aceste garduri pamantesti,
sau cate priviri uluite
care se ridica din intuneric
sa te apuce in sufletul ranit.
Luna ne cantareste pe toti
si chiar si cand esti aproape de sfarsit
simti mirosul lunii
mereu pe tufisurile batute
de burduf
din parodiile destinului.
M-am nascut tigan, nu am un loc fix in lume,
dar poate la lumina lunii
iti voi opri momentul
suficient pentru a-ti oferi
un singur sarut de dragoste.
Cantec nocturn al unui pastor ratacitor al Asiei
(Giacomo Leopardi)
Ce faci, luna, in rai
spune-mi, ce faci,
Luna tacuta
Rasari-te seara, si du-te,
Cugetand pustii; apoi te culci.
Inca nu esti platit
Sa te intorci la vesnicii calli
Tot nu iei timiditate, tot esti vag
Sa privesti aceste vai
Seamana cu viata ta Viata
ciobanului.
In zorii devreme
, mutati turma peste camp si vedeti
turme, fantani si ierburi;
Apoi obosit se odihneste seara:
Altro mai non ispera.
Spune-mi, o luna: ce
valoreaza viata lui pentru pastor,
viata ta pentru tine spune-mi: unde
tinde
aceasta scurta ratacire a mea ,
cursul tau nemuritor
alb, infirm, pe
jumatate imbracat si descult,
cu un manunchi foarte greu in sus. Umeri,
Pe munte si pe vale,
Pe pietre ascutite, si nisip inalt si rupt,
La vant, la furtuna si cand
ora sclipeste si cand ingheata, Fuge
, alearga, tanjeste, Trece
paraie si iazuri ,
Cade, iar se ridica, si tot mai grabita,
Fara odihna sau odihna,
zdrentuita, insangerata; pana cand Cola ajunge
acolo unde s-a indreptat
atata truda:
abis ingrozitor, imens,
unde cade, totul uita.
luna fecioara, asa
Si viata muritoare.
Omul se naste cu greu,
iar nasterea este in pericol de moarte.
Simtiti durerea si chinul
Mai intai; iar in insusi principiul
Mama si parintele
se mangaie pentru ca s-au nascut.
Apoi, pe masura ce creste, vine, Unul si celalalt
il
sustin
si asa mai departe
.
Mai mult Grateful Office
One nu actioneaza ca rude cu urmasii lor.
Dar de ce sa daruiesti soarelui,
De ce sa ramai in viata
Cine atunci mangaiere este convenabil
Daca viata e nenorocire,
Ca la noi
tine intacta luna, asa
este starea muritoare.
Dar nu esti muritor
si poate ca esti mai putin decat al meu.
Chiar si tu, singuratic, vesnic pelerin,
Care e chibzuit esti, poate vrei sa spui,
Acest vietuitor pamantesc,
Suferinta noastra, suspinul, orice;
Sa moara aceasta, aceasta
Decolorare suprema a semblantului,
Si sa piara de pe pamant si sa esueze
pentru orice companie folosita si iubitoare.
Si cu siguranta intelegi
Motivul lucrurilor, si vezi rodul
diminetii, al serii,
al trecerii tacite, infinite a timpului.
Stii, cu siguranta tu, la ce dulce dragoste
a primaverii lui rade,
Care beneficiaza de ardoare si cine procura
iarna cu gheata ei.
Stii o mie de lucruri, o mie de descoperiri,
Care sunt ascunse de pastorul simplu.
Adesea cand te privesc
sa fii atat de tacut in desertul plat,
incat, in cercul lui indepartat, se invecineaza cu cerul;
Sau cu turma mea
Urmeaza-ma calatorind de mana;
Si cand voi privi in cer, stelele vor arde;
Imi spun gandindu-ma: Ce face
atatea
ce face aerul infinit, si acel profund
Infinit Seren
Ce inseamna aceasta
uriasa Singuratate
si eu care sunt
Cosi vorbesc cu mine: si despre imensa
si superba incapere,
Si despre nenumarabila familie;
Apoi din atata folos, cu atatea miscari
ale fiecarui lucru ceresc, al oricarui lucru pamantesc,
Intorcandu-se fara odihna,
Sa se intoarca mereu de unde sunt miscati;
Folosesc orice, orice fruct
pe care nu-l cunosc. Dar tu, cu siguranta,
tanara nemuritoare, stii totul.
Asta stiu si simt,
Acela al intoarcerilor vesnice,
Acela de a-mi fi fratele,
Unii buni sau fericiti
Vor avea poate altii; viata mea este rea.
O turma mea pe care ai culcat, o binecuvantata,
Ce nenorocire a ta, cred, nu stii!
Cata invidie va aduc!
Nu numai din cauza lipsei de suflare
Te duci aproape liber;
Ca orice greutati, fiecare daune,
fiecare frica extrema suferita uita;
Dar mai mult pentru ca nu te plictisesti niciodata.
Cand stai la umbra, peste iarba,
esti calm si fericit;
Si cea mai mare parte a anului
Fara plictiseala consumi in acea stare.
Si stau si eu pe iarba, la umbra,
Si o pacoste
imi ingreuneaza mintea si aproape ca
ma inteapa un pinten
.
Si totusi nu tanjesc de nimic,
Si pana acum nu am de ce sa plang.
Ce va place sau cat de mult,
nu stiu inca; dar esti norocos.
Si inca ma bucur putin,
turma mea, numai de asta ma plang.
Daca ai sti sa vorbesti, te-as intreba:
Spune-mi: de ce zacand
in largul tau, lenes,
fiecare animal este multumit;
Eu, daca stau in repaus, asalturi plictisitoare
Poate daca as avea aripa
Sa zbor deasupra norilor,
Si sa numere stelele una cate una,
Sau ca tunetul ratacind din jug in jug,
Mai fericit as fi, turma mea dulce,
as fi. fii mai fericit, luna alba.
Sau poate
gandul meu este gresit din adevar, vizand soarta altora:
Poate in ce forma, in ce
stare este, in interiorul unui covile sau cuna,
Este fatal celor nascuti de Craciun.
Este timpul
(George Gordon Byron)
Este ceasul in care se aude printre ramuri
nota acuta a privighetoarei;
Iar ceasul cand juramintele indragostitilor
Par dulce in fiecare cuvant soptit
Si vanturile blande si apele din apropiere
Sunt muzica pentru urechea singuratica.
Roua usoara a udat fiecare floare
Si pe cer s-au rasarit stelele
Si este un albastru mai adanc pe val
Si in Ceruri acel intuneric limpede, Intunecat
usor si intunecat de pur,
Care urmeaza scaderea zilei in timp ce
Sub luna amurgul. este pierde.
Tristetea Lunii
(Charles Baudelaire)
In seara asta luna viseaza mai
languid;
ca o femeie frumoasa intinsa pe atatea perne
cu mana distrasa si usoara
inainte de a adormi isi mangaie conturul sanilor,
iar pe spatele stralucitor al avalanselor moale pe moarte,
se rasfata
in lungi nedumeriri,
intorcandu-si ochii spre
viziunile albe care se ridica in albastru ca niste flori inflorite.
Cand, in langoarea
ei
leneva, scapa
o lacrima pe furis pe acest pamant, un poet evlavios,
urator al somnului,
primeste in golul mainii aceasta lacrima palida
cu reflexe irizate ca un fragment de opal
si o ascunde
in inima lui de privirile soarelui. Razbunarea lunii(Giosue Carducci)
Tu, desigur, tu, cand privegherea intunecata
Lenti a adus vise in leaganul tau,
Cu siguranta despre luna alba,
fata Bianca.
Zeita a coborat la tine in
seninatatea ei obosita si cu sarutari reci de
portelan pe fata – O, fata alba, –
a spus ea – Imi place de tine. –
Iar la privirea fatala, unde
acum sufletul meu se ineaca si pierde,
Tremolarul bland al luminii sale a plouat usor de o
noapte verde de aprilie.
Plangerea
De privighetoarea in mai infrunzit iti intinde intre buzele,
Cand padurea miroase si voaluri argintii Incetoseaza
-i raza;
Iar din langoarea stralucitoare de zapada, in care
ea rade in zori din bratele ei trandafirii,
ti-a raspandit persoana
frumoasa, chipul frumos:
Asa ochilor tai dragi, din adancurile carora fulgera
tot ce iubeste si multumeste,
In vremea trandafirie in care lumea zambeste
am cerut pace:
Pace rasului tau, unde infloreste curat
Voluta care doarme in duhul meu,
Si ce mi-a promis mi-a natura sufleteasca
Pentru o mie de forme.
Ah, dar frumusetea ta de marmura
imi suge sufletul in Mine si sensul vietii
Ma innoraste; si totusi eliberez
de ea o dulceata Ciudata, infinita:
Vino omul care merge sub luna de vara
Printre copaci verzi soptitori pe campie;
Ca tarmul arde intr-o lumina fantastica
Aproape si departe,
Si simte o dorinta de iubiri necunoscute
O dulceata lenta sa-i impovareze inima,
Si voi vrea sa ma pierd in zorile tacute
Si sa dispar.
The Evening Star
(Edgar Allen Poe)
Vara era la pranz,
iar noaptea la apogeu;
si fiecare stea, pe orbita proprie,
stralucea palid, chiar si in lumina
lunii, care era mai stralucitoare si mai rece,
dominand printre planetele sclave,
in ceruri stapan absolut –
si, cu raza ei, pe valuri.
O vreme m-am uitat
la zambetul ei rece;
o, prea frig – prea frig pentru mine!
Trec , ca un giulgiu,
un nor pufos,
si apoi m-am intors catre tine
stea mandra a serii,
catre flacara ta indepartata,
mai draga avand raza ta;
Intrucat ma bucura
rolul mandru pe
care il joci pe cer noaptea,
cu atat admir mai mult
focul tau indepartat
decat acea lumina rece, obisnuita.
Tramontata si luna
(Sappho)
Tramontata si luna si Pleiadele:
la mijloc si noaptea:
timpul trece;
si dorm singur.
Spre luna
(Vivian Lamarque)
Luna este nelocuita
Dar ea este locuitorul ei alb.
Condominiu si casa
locuita si locuita cu
fereastra
palida si cu vedere. Luna(Aleksandr Sergeevic Puskin)
Luna, lampa cereasca,
caruia i-am dedicat candva
plimbari in intuneric, si lacrimi,
de balsam de dureri secrete…
Si astazi in ea vedem doar
o inlocuire a lampilor stradale.
Luna
(William Henry Davies)
Frumusetea ta ma bantuie inima si sufletul,
O, frumoasa Luna, atat de aproape si de stralucitoare;
Frumusetea ta ma face ca copilul
Care striga cu voce tare pentru a stapani lumina ta:
Copilul care ridica fiecare brat
ca sa te tina cald la pieptul tau.
Desi sunt pasari care canta in seara asta
Cu razele tale albe pe gat,
Lasa tacerea mea adanca sa vorbeasca pentru mine
Mai mult decat notele lor cele mai dulci:
Cine te adora pana cand muzica esueaza,
E mai mare decat privighetoarele tale.
La lumina lunii
(Konstantin Dmitrievic Bal’mont)
Cand luna straluceste in ceata nocturna
cu coasa ei duioasa si stralucitoare,
sufletul meu aspira catre o alta lume,
vrajita de departari infinite.
Spre paduri, spre munti, spre culmile albe
ma grabesc in vis ca un duh bolnav,
veghez asupra lumii linistite
si plang bland si respir luna.
Absorb aceasta splendoare palida,
ca un spiridus clatinand intr-o panza de raze,
ascultand tacerea vorbareata.
Chinul aproapelui meu este departe de
mine, pamantul imi este strain cu lupta lui,
Sunt un nor, o suflare de adiere.
Romanza della Luna
(Federico Garcia Lorca)
Luna a venit la forja
cu sa de nardi.
Copilul se uita la ea, se uita.
Copilul se uita la ea.
In aerul miscat
, luna isi misca bratele
si-si arata, lascivi si curati,
sanii ei tari de tabla.
Fugi de luna, luna, luna.
Daca veneau tiganii
iti faceau cu inima
coliere si inele albe .
Iubito, lasa-ma sa dansez.
Cand vin tiganii,
te vor gasi in
nicovala cu ochii inchisi.
Fugi, luna, luna, luna
ca le aud deja caii.
Iubito, lasa-ma, nu-mi calca
pe albul amidonat.
Cavalerul se apropie
cantand la toba de pian.
in forja copilul
are ochii inchisi.
Caci au venit livada de maslini,
bronz si vis, tiganii.
capetele ridicate
si ochii pe jumatate inchisi.
Cum canta bufnita,
ah, cum canta copacul!
Pe cer merge luna
cu un copil de mana.
In forja
, tiganii plang si striga.
Vantul il vegheaza, il vegheaza.
Vantul il vegheaza.
