Poezii despre Tacere

Cu aceasta culegere de poezii, sa descoperim impreuna care sunt cele mai frumoase Poezii despre Tacere.Poezii sugestive, delicate si profunde, perfecte pentru a se rasfata in momente de reflectie. Tacerea reuseste mereu sa ne fascineze, poate deschide calea catre revelatii si noi constientizari bruste; dar ne poate si speria. Tacerea ne sperie adesea, ne obliga sa ne impacam cu noi insine si din acest motiv simtim nevoia sa o stingem cu cuvinte.
Deruland prin colectia noastra, puteti gasi multe poezii dedicate tacerii. Poezii de citit pentru a investiga starea ta de spirit, dar si pentru a fi folosite ca legenda pentru a insoti fotografiile noastre pentru a le posta pe retelele de socializare. Fotografii legate de momente si mesaje importante. Iata 20 de poezii despre tacere:

Poezii despre Tacere

Tacerea
(Ada Negri)

Tu care pornesti de la bataia aripilor, si ai nodul tacerii pe
buzele
de culoarea cenusii !…
Pentru ca taci, si tremurand esti
inchis intr-un turn al tristetii
… .Si
totusi esti inca atat de tanar,
atat de dulce si inca frumusetea ta!…
Nu-ti cunosc raul. – Imi pari asuprit
de un sac ascuns, care biciuieste
carnea fragila,
deznadajduita de puterea ei supusa;
si poate ca o imbatie nespusa ti se da
prin suferinta ta fara un cuvant,
daca gura ta este pecetluita de plans;
daca mainile se agata cu groaza
de o piesa de mobilier, un perete, un pervaz,
sa nu
-ti arunci trupul si durerea
pe fereastra!… – Dar de ce sa suferi
fara revolta
… nu stiu, durerea ta;
dar te-as invata, poate, sa nu mori. –
Auzi cum
flutureaza randunelele albe si negre in ceasul apusului.
Din cer se alunga
tipand, in cercuri iute si vesele.
Nu te-ai gandit niciodata ca poate intr-o zi
esti randunica care fuge
spre soare in noiembrie si se intoarce in martie
…
Nu simti acele aripi din inima
batand, albastru nebun
… nu simti
ca sunt liberi
ca randunica Domnului
si pe care Dumnezeu ti-a dat doar ca sa te bucuri
sufletul tau plin de raze, arzand
de vise, deschis la toata credinta curata
…
Vrei sa te tin sus in aer
… O, nu tremura
atat de tare. – N-am sa-ti spun altceva. –
Lacrimi si lacrimi
vars pe tine fara sa vorbesc:
peste tine, care intr-un turn de tristete
taci, si pana la urma il iubesti, martiriul tau,
si te stingi cu frumusetea ta.

Luna
(Aleksandr Sergeevic Puskin)

Luna, lampa cereasca,
careia i-am dedicat candva
plimbari in intuneric, si lacrimi,
de dureri secrete de balsam…
Si astazi in ea vedem doar
o inlocuire a lampilor stradale.

Elegia tacerii
(Federico Garcia Lorca)
Tacere, unde iti porti
paharul aburit
de zambete, de cuvinte
si de plansul copacului
Cum cureti, liniste,
roua cantecului
si petele sonore
pe care marile indepartate le
lasa pe
albul senin al valului tau
Cine-ti inchide ranile
cand deasupra campurilor
o norie batrana
isi planteaza sageata lent
pe paharul tau imens
Unde te duci daca la apus
clopotele te ranesc
si-ti sparg odihna
roiurile de strofe
si marele zgomot auriu
care cade peste muntii albastri
suspinand
Aerul de iarna
iti sparge. albastru
si taiati-va padurile
plansul tacut
al vreunei primaveri reci.
Unde iti pui mainile, gasesti
ghimpele rasului
sau lovitura arzatoare
a pasiunii.
Daca mergi la stele
, concertul solemn
al pasarilor albastre
rupe marele echilibru
al gandului tau secret.
Fugand de sunet
, si tu esti sunet,
spectru de armonie,
fum de strigat si cant.
Vino si spune-ne
cuvantul infinit
in noptile intunecate
fara suflare, fara buze.
Strapuns de stele
si copt de muzica,
unde porti, linistea,
durerea ta extraumana,
durerea de a fi prizonier
in panza de paianjen melodica,
orbeste pentru totdeauna
izvorul tau sfant
Astazi valurile tale poarta
cu ganduri tulburi
cenusa sonora
si durerea trecutului.
Ecourile tipetelor
care s-au stins pentru totdeauna.
Tunetul indepartat
al marii, mumificat.
Daca Iehova doarme , urca
pe tronul stralucitor, sparge
o stea stinsa
in fruntea lui
si paraseste cu adevarat
muzica vesnica,
armonia sonora
a luminii si, intre timp,
intoarce-te la izvorul tau,
unde in noaptea vesnica,
inaintea lui Dumnezeu si a timpului ai
tasnit . afara in pace. Am cunoscut tacerea

(Edgar Lee Masters)

Am cunoscut linistea stelelor si a marii
si linistea orasului cand se potoleste
si tacerea unui barbat si a unei fecioare
si tacerea cu care doar muzica isi gaseste limbajul.
Tacerea padurilor
inainte ca vantul de primavara sa rasara
si tacerea bolnavilor cand isi intorc privirea in jurul camerei
si intreaba lucruri profunde ce foloseste limbajul.
Un animal de pe camp geme o data sau de doua ori
cand moartea ii ia puii;
suntem fara voce in fata realitatii.
Nu stim sa vorbim.
Un baiat curios il intreaba pe un batran soldat care
sta in fata magazinului
cum ti-ai pierdut piciorul
iar batranul soldat este lovit de tacere si apoi ii spune ca
un urs mi l-a mancat.
Si baiatul uimeste,
in timp ce batranul soldat, mut,
retraieste ca intr-un vis
sclipirile armelor
, tunetul tunului
, strigatele celor ucisi
si el insusi intins pe pamant
spitalul chirurgii
fierele
zilele lungi in pat.
Dar daca ar putea descrie totul, ar fi un artist,
dar daca ar fi artist
ar exista rani mai adanci
pe care nu le-ar putea descrie.
Exista tacerea unei urii mari
si tacerea unei mari iubiri
si tacerea unei paci profunde a sufletului
si tacerea unei prietenii otravite.
Exista tacerea unei crize spirituale
prin care sufletul, subtil chinuit,
vine cu viziuni inexprimabile
intr-un taram al vietii superioare,
si tacerea zeilor care se inteleg fara sa vorbeasca.
Este tacerea infrangerii
, este tacerea celor care sunt pedepsiti pe nedrept
si tacerea celor pe moarte, a caror mana o strange brusc pe a ta.
Intre tata si fiu este liniste,
cand tatal nu stie sa-si explice viata, desi in acest fel
nu isi gaseste dreptatea.
Este tacerea care intervine intre sot si sotie,
este tacerea falimentului
si tacerea vasta care acopera natiunile invinse si conducatorii invinsi.
Exista tacerea lui Lincoln, care se gandeste la saracia tineretii sale
si la tacerea lui Napoleon dupa Waterloo
si tacerea Ioanei d’Arc
care spune
binecuvantat Isus in flacari
dezvaluind in doua cuvinte toata durerea, toata speranta.
Este tacerea celor vechi,
prea plina de intelepciune pentru
ca limba sa o exprime
in cuvinte inteligibile
pentru cei care nu au trait marea pilda a vietii.
Si acolo este tacerea mortilor.
Daca noi cei vii nu stim sa vorbim despre experiente profunde, de
ce esti surprins ca mortii nu iti vorbesc despre moarte
Cand ajungem la
ei, tacerea lor va avea o explicatie.

Iubire care tace
(Gabriela Mistral)

Daca te-as uri, ti-as da ura mea
cu cuvinte, rotunde si sigure;
dar te iubesc si dragostea mea nu se bazeaza
pe acest limbaj uman, atat de intunecat!
Ti-ar placea sa se schimbe intr-un strigat
si vine atat de jos, incat si-a desfacut
fluxul inflacarat, epuizat
chiar inaintea gatului si a pieptului.
Sunt ca un iaz plin
si tie ti se par un izvor inert,
pentru aceasta tacere chinuitoare a mea,
mai atroce decat intrarea in moarte!

Tacere
(Delmira Agustini)

Intre degetele tale lenese
Mi se topeste parul;
Simt o ameteala arzatoare
In cele doua cani de cafea neagra
ale pupilelor tale calde;
Nebun, mai mult decat nebun,
sunt pentru dintii tai de crema
Printre capsunile buzelor tale;
In flacari ma spulber
Ca sa ma inglobez in imbratisarea ta,
Si sunt cenusa, delir,
Cand ies la iveala in viata ta,
Tot imbracat in alb,
Tot miros de crin!

Seara
(Giuseppe Ungaretti)

Appie de treptele serii O
apa limpede merge
Culoarea maslinului,
Si ajunge la focul scurt, uituc.
In fum acum aud greieri si broaste,
Unde sa tina buruienile tremura.

Tacere
(Arturo Graf)
Doamne, ce tacere! De jur imprejur, pe
inaltimile aerisite,
paduri de brazi, intunecate
de stralucirea zilei.
Si aici, unde
dealul inclinat se slabeste, palcuri
de menta nebuna
si erica salbatica.
Trece norul de vara
care se pierde in seninatate,
si valeaza verdele tacut
al unei umbre fugare…
Doamne, ce tacere! Inima
pare sa lesine in piept
in timp ce, stand jos, astept
ce nu vine, iar orele
dispar incet. – Asculta!…
Ce pace ingrozitoare si asta
Nici un oftat nu trezeste
singuratatea groasa… Si
imagineaza -ti
vera sau viseaza
ceea ce apare in jur
si acela dincolo de care
tanjesc Cat de usor este totul,
cat de tacut totul,
aproape si departe, pierdut
in acest cerc scurt!
Ce mi s-a intamplat
De cand, de
ce sunt aici
Salvat
dintr-o capcana
Vanat
de vreo proclamatie necunoscuta
Ce mi s-a intamplat
Ceva s-a
intamplat cu adevarat
–
vocea
tacuta DNA raspunde: Poate!…
Poate
Nu un alt
Dumnezeu,
ce soliloc desarta,
ce ciudat incurcatura!…
Vise, amintiri, uitare!…
Care este numele pe care il poarta, acolo
printre turmele umane
Pamantul care ma sprijina,
traiesc sau sunt mort
Ah, ce tacere atroce!
ah, ce pace funebre!
Totul este tacut;
vocea mea epuizata tace .

Si imediat seara
(Salvatore Quasimodo)

Toti sunt singuri pe inima pamantului
strapuns de o raza de soare:
si imediat seara.

Ma gandesc la tine in tacerea noptii
(Fernando Pessoa)

Ma gandesc la tine in tacerea noptii, cand totul si nimic,
iar zgomotele prezente in liniste sunt tacerea insasi,
apoi, singuratic din mine, inca pasager
a unei calatorii fara Dumnezeu, va gandesc in zadar.
tot trecutul, in care ai fost un moment etern,
si ca aceasta liniste a tuturor.
toate pierdute, in care ai fost cel mai pierdut,
si ca aceste zgomote,
toate inutilele, in care erai ceea ce n-ar fi trebuit sa fie,
si ca nimicul care va fi in aceasta tacere nocturna.
Am vazut sa moara, sau am auzit cine a murit,
cati am iubit sau stiut,
am vazut ca nu mai stiu nimic despre cei care au mers
cu mine o vreme, si nu conteaza daca a fost o ora sau cateva cuvinte;
sau o plimbare emotionanta si muta,
iar lumea de astazi pentru mine este un cimitir noaptea,
alb-negru de morminte si copaci si de un strain lumina lunii
si este in aceasta liniste absurda a mea si a tot ceea
ce ma gandesc la tine.

Imi place de tine cand taci
(Pablo Neruda)

Imi place de tine cand taci pentru ca esti aproape absent,
si ma asculti de departe si vocea mea nu te atinge.
Se pare ca ti-au zburat ochii
si ca un sarut ti-a inchis gura.
Din moment ce toate lucrurile sunt pline de sufletul meu,
tu iesi din lucruri, plin de sufletul meu.
Fluture de vis, semeni cu sufletul meu
si semeni cu cuvantul melancolie.
Imi place de tine cand taci si esti la fel de distant.
Si esti ca sa te plangi, fluture turban.
Si ma asculti de departe, si glasul meu nu ajunge la tine:
lasa-ma sa tac cu tacerea ta.
Lasa-ma sa-ti vorbesc si eu cu tacerea ta
clara ca o lampa, simpla ca un inel.
Esti ca noaptea, tacuta si impanzita.
Tacerea ta este ca o stea, atat de indepartata si simpla.
Imi place de tine cand taci pentru ca esti absent.
Indepartat si dureros de parca ai fi mort.
Deci un cuvant, un zambet este suficient.
Si sunt fericit, fericit ca nu este asa.

Luna in
scadere (Percy Bysshe Shelley)

Si ca o doamna pe moarte care, palida
si slabita, infasurata intr-un
val diafan, iese
din camera ei impleticita si este nesimtitul
nesigur despre
mintea pierduta care o conduce, luna a rasarit in estul intunecat. , o
masa
deformata care albeste.

Tacere instelata
(Giuseppe Ungaretti)

Si copacii si noaptea
Nu se mai misca
decat din cuiburi.

Tacere
(Thomas Hood)
Este liniste unde sunetul nu a fost,
Este liniste unde sunetul nu poate fi:
In mormantul rece – pe fundul marii,
Sau in pustiul cel mare unde nu-i viata,
Care a fost mut si va dormi mereu;
Nici o voce nu tace, si nici o viata nu merge in tacere,
Dar norii si umbrele innorate se plimba liberi
Si niciodata pe pamantul inactiv nu au vorbit,
Daca nu printre ruine verzi si ziduri parasite
De palate stravechi unde a fost Omul,
Chiar si printre chemari. a unei vulpi brune si a hienei
Si chiar daca bufnitele convulsive
Tipa la eco, in strigatul bland al vantului Constient
, unde traieste adevarata Tacere.

Tacere
(David Herbert Lawrence)
De cand te-am pierdut, am fost obsedat de tacere;
sunetele aripile lor mici bat
pentru o clipa, apoi se abandoneaza valului
de oboseala, care se leagana fara zgomot.
Fie ca pe strada oamenii
se plimba cu bazait monoton
, fie ca ofta teatrul si suspina
cu o respiratie ragusita,
fie ca vaneaza o incurcatura de lumina
pe raul negru si adanc,
fie ca ultimele ecouri ale noptii
fac sa tremure zorii,
simt linistea care asteapta
sa poata bea totul inca
in totalitatea sa extrema, golind
zgomotul oamenilor.

Dupa o lunga tacere
(William Butler Yeats)
A vorbi dupa o lunga tacere este lucrul potrivit.
Pierduti sau morti pe cei dragi,
ascunsi lampa ostila in abat-jour
si lasati draperiile in noaptea dusmanului
ca sa vorbim asa intre noi si noi
pe aceasta tema sublima, Arta si Cantec.
Decrepitudinea trupului este inteleapta:
tineri ne-am iubit fara sa stim nimic.

Am nevoie de tacere
(Alda Merini)

Am nevoie de tacere
ca tine care ai citit cu gandul ,
nu cu voce tare
, sunetul propriei voci
ar fi acum zgomot
, nu cuvinte, ci doar zgomot enervant
care ma distrage de la gandire.
Am nevoie de liniste,
ies si oamenii obisnuiti pe strada
care-mi cunoaste gura mea
dezorientata de buna ziua mea rapida,
cine stie, poate cred ca ma grabesc.
In schimb, am nevoie doar de tacere
atat de mult incat am vorbit, prea mult
si a venit timpul sa tac pentru a aduna
gandurile
fericite, triste, dulci, amare ,
sunt multe in interiorul fiecaruia dintre noi.
Prieteni adevarati, putini, se
poate asculta si tacerea,
ei stiu sa astepte, sa inteleaga.
Cei care au avut atatea cuvinte de la mine
si nu mai doresc, au
nevoie, ca si mine, de tacere.

Exista ceva mai mare
(Kahlil Gibran)

Exista ceva mai mare si mai pur
decat ceea ce rosteste gura.
Tacerea lumineaza sufletul,
sopteste inimilor si le uneste.
Tacerea ne indeparteaza de noi insine,
ne face sa navigheze
in firmamentul spiritului,
ne apropie de cer;
ne face sa simtim ca trupul nu este
altceva decat o inchisoare,
iar aceasta lume este un loc de exil.

Tramontata si luna
(Sappho)

Tramontata si luna si Pleiadele:
la mijloc si noaptea:
timpul trece;
si dorm singur.

Priveste stelele
(Evgenij Abramovic Baratynskij)

Priveste stelele: multe ard
In linistea noptii
Si stralucesc in jurul lunii
In albastrul cerului.
Uita-te la stele: printre ele se afla una
mie mai draga decat oricare alta.
De ce
se ridica primul
sau straluceste mai tare
Nu! Lumina ei mangaie inimile prietenoase
Fortate sa se desparta,
iar ochii lor se intalnesc in ea,
sus, in azurita.
De indata ce o vezi aparand pe cer, si
ea te priveste ganditoare,
iar privirea ei raspunde la a ta
si se lumineaza tandru.
In albastrul noptii nu ne luam
ochii de la ea:
o urmam din pamant in cer
si din cer pe pamant.
Si tu, deja ti-ai ales steaua
In linistea noptii
Multi stralucesc si ard
In albastrul cerului.
Nu-ti incredinta inima celui dintai pe
care il vezi in fata ta,
nu spune a ta, zadarnica in dragoste,
cea mai stralucitoare dintre toate,
ci numi-o pe a ta doar steaua
care priveste ganditoare
si a carei privire raspunde la a ta
si arde cu blandete.