Ceea ce urmeaza este o colectie de Citate ale lui Einstein despre Dumnezeu si religie . Relatia dintre Dumnezeu si om este unul dintre cele mai mari mistere ale vietii noastre. Sunt cei care se hotarasc sa creada, cei care refuza cu toata puterea si cei care se abtin sa ia o decizie finala.
De-a lungul secolelor, acest subiect a fost abordat de aproape toti marii ganditori din istorie, iar Albert Einstein nu este mai putin. De la un mare om de stiinta te-ai putea astepta la o respingere clara, asa ca gandirea lui s-ar putea chiar sa te surprinda… Iata 50 de citate Einstein despre Dumnezeu si religie.
Citate Einstein, aforisme si expresii despre Dumnezeu si religie
Coincidenta si modul lui Dumnezeu de a ramane anonim.
Exista un paradox care explica imposibilitatea atotputerniciei, care poate fi formulata in acest fel: daca Dumnezeu este atotputernic, El poate crea o piatra atat de grea incat nici macar nu poate fi ridicata de El. Daca Dumnezeu nu poate ridica piatra inseamna ca nu este atotputernic. Daca reuseste, oricum nu este atotputernic, pentru ca nu a fost in stare sa creeze o piatra care nici macar sa nu poata fi ridicata de el.Nu
cred intr-un Dumnezeu personal, nu am negat niciodata acest fapt, intr-adevar mi-am exprimat mereu parerea clara despre asta. Daca exista ceva in mine care poate fi definit ca un sentiment religios, este tocmai acea admiratie infinita pentru structura lumii revelata de descoperirile stiintei.
Cine nu admite misterul insondabil, nici macar nu poate fi om de stiinta.
Nu sunt ateu. Problema este prea mare pentru mintile noastre limitate. Suntem in postura unui baietel care intra intr-o biblioteca imensa plina de carti scrise in multe limbi. Copilul stie ca cineva trebuie sa fi scris acele carti. Dar el nu stie cum. El nu intelege limbile in care sunt scrise. El simte fara discernamant o ordine misterioasa in aranjarea cartilor, dar nu stie ce este. Aceasta, mi se pare, este atitudinea chiar si a celui mai inteligent dintre fiinte umane fata de Dumnezeu.Vedem un univers minunat organizat care se supune anumitor legi, dar intelegem aceste legi doar fara discernamant.
Cat despre omul primitiv si mai ales teama de a evoca notiuni religioase.
Cand solutia este simpla, Dumnezeu raspunde. Cand lumea inceteaza sa mai fie scena sperantelor si dorintelor noastre personale, cand ne apropiem de ea ca fiinte libere care contempla, intreaba si observa, atunci intram in domeniul artei si al stiintei.
Ceea ce ma intereseaza cu adevarat, este daca Dumnezeu ar fi putut face lumea intr-un mod diferit, adica daca nevoia de simplitate logica lasa o oarecare libertate.
stiinta poate fi creata doar de cineva care este total devotat adevarului si intelegerii. Aceasta sursa emotionala provine insa din sfera religiei. De asemenea, apartine credintei in posibilitatea ca regulile valabile pentru lumea exterioara sa fie rationale, adica intelese de ratiune. Nu pot concepe un om de stiinta adevarat caruia ii lipseste o credinta atat de profunda. Putem exprima situatia printr-o imagine: stiinta fara religie este schioapa, religia fara stiinta este oarba.
Omul il intalneste pe Dumnezeu in spatele fiecarei usi pe care stiinta reuseste sa o deschida.
Ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu pot sa-l iau in serios.
Sursa principala a conflictelor de astazi intre sferele religiei si stiintei este totul in aceasta idee a unui Dumnezeu personal. In lupta pentru binele moral, profesorii de religie trebuie sa aiba capacitatea de a renunta la doctrina unui Dumnezeu personal, adica de a renunta la izvorul fricii si al sperantei, care in trecut garanta o putere atat de vasta preotilor.
Cu cat omul avanseaza mai mult in evolutia sa spirituala, cu atat mi se pare mai sigur ca drumul catre religiozitatea autentica nu trece prin frica de viata si frica de moarte sau prin credinta oarba, ci prin eforturile depuse in directia cunoastere.rational.
Se poate spune ca misterul etern al lumii este comprehensibilitatea ei. Faptul ca este de inteles este un miracol.
Ceea ce ma intereseaza cu adevarat este daca Dumnezeu, cand creez lumea, a avut de ales.
Daca Dumnezeu a creat lumea, nu putem spune ca a avut mare grija sa faciliteze intelegerea.
Sentimentul religios trezit de intelegerea logica a principiilor interrelatiilor profunde si de un fel oarecum diferit de cel definit in mod obisnuit ca religios. Este mai degraba un sentiment de veneratie fata de ordinea care se manifesta in universul material; nu ne conduce sa modelam o fiinta divina dupa chipul nostru, un personaj care are nevoi fata de noi, caruia ii pasa de noi ca indivizi. Nu exista vointa sau scop in asta, nu este nevoie de ea, ci doar a fi intr-o stare pura.
Avand in vedere o asemenea armonie in cosmos, pe care eu, cu mintea mea umana limitata, sunt in stare sa o recunosc, exista inca oameni care spun ca Dumnezeu nu exista. Dar ceea ce ma enerveaza cel mai mult este ca ma citeaza in sprijinul unor astfel de opinii.
Cred ca sentimentul religios cosmic este cea mai puternica si mai nobila incitare la cercetarea stiintifica.
Stiinta fara religie este schioapa; religia fara stiinta este oarba.
Nu incerc sa-mi imaginez un Dumnezeu; imi este suficient sa privesc structura lumii cu uimire si admiratie, oricat de mult se lasa sa fie cuprinsa de simturile noastre inadecvate.
Religia mea consta intr-o admiratie umila a spiritului superior si infinit, care se dezvaluie in detaliile minuscule pe care le putem percepe cu mintea noastra fragila si slaba. Iata ideea mea despre Dumnezeu, convingerea profund emotionala a prezentei unei rationalitati supreme care se dezvaluie in universul de neinteles.
Tot ce va puteti imagina natura a creat deja.
Contrar unei opinii larg raspandite, stiinta nu-L elimina pe Dumnezeu. Fizica trebuie chiar sa persecute scopurile teologice, deoarece trebuie sa urmareasca nu numai sa cunoasca cum este natura, ci si sa stie de ce natura este asa si nu in alt fel. , cu intentia de a ajunge sa inteleg daca Dumnezeu a avut in fata lui alte optiuni atunci cand eu creez lumea.
Daca credinciosii religiilor actuale ar dori cu adevarat sa gandeasca si sa actioneze in spiritul fondatorilor acestor religii, atunci nu ar exista ostilitate cauzata de religie intre adeptii diferitelor credinte. Chiar si conflictele religioase s-ar dovedi nesemnificative.
Cu greu veti gasi un spirit profund in investigatia stiintifica fara caracteristica sa religioasa.
Nu exista nimic divin in morala, este o chestiune pur umana.
Ateii fanatici sunt ca niste sclavi care mai simt greutatea lanturilor de care s-au eliberat dupa o lunga lupta. Sunt creaturi care, in ranchiuna lor fata de religiile traditionale, ca „opiu al maselor”, nu pot auzi muzica sferelor.
Nu i-am atribuit niciodata naturii o intentie sau un scop sau orice altceva care ar putea fi interpretat intr-un sens antropomorf. Ceea ce vad in natura este o structura magnifica pe care o putem intelege doar foarte imperfect, care nu poate sa nu umileasca orice persoana rationala. Este un sentiment religios autentic care nu are nimic de-a face cu misticismul.
Conduita etica a omului trebuie sa se bazeze efectiv pe compasiune, educatie si legaturi sociale, fara a recurge la niciun principiu religios. Barbatilor le-ar fi mila daca ar fi retinuti de frica de pedeapsa sau de speranta unei recompense dupa moarte.
Oricine isi propune sa se aleaga pe sine ca judecator al adevarului si al cunoasterii este naufragiat sub rasul zeilor.
In ciuda vigoarea cercetarii particulare, in materie de PRINCIPII a prevalat o rigiditate dogmatica: initial (daca a existat) Dumnezeu a creat legile miscarii lui Newton impreuna cu masele si fortele necesare. Asta e tot; orice altceva rezulta deductiv prin dezvoltarea unor metode matematice adecvate.
Dumnezeu mi-a dat incapatanarea unui catar si nasul unui caine bun.
Printre cele mai profunde minti stiintifice, cu greu vei gasi una fara un anumit sentiment religios propriu. Cu toate acestea, este diferita de religia omului simplu. Pentru cei din urma, Dumnezeu este o fiinta de a carei atentie se spera sa beneficieze si de a carei pedeapsa se teme; o sublimare a unui sentiment de copil fata de tata, o fiinta cu care se are cumva o relatie personala, oricat de profund ar fi amestecata cu frica.
Nu am gasit un cuvant mai bun decat „religie” pentru a defini increderea in natura rationala a realitatii, oricat de accesibila este ratiunii. Ori de cate ori acest sentiment este absent, stiinta degenereaza in empirism plat.
Sunt un necredincios profund religios.
Impresia de misterios, desi amestecata cu frica, a trezit, printre altele, religia.
Spiritul, ideea si iubirea nu pot fi distruse. Putem sterge granitele in care au fost inchise. Dar ei vor ramane mereu cu noi.
Cuvantul Dumnezeu pentru mine nu este altceva decat expresia unui produs al slabiciunii umane, Biblia o colectie de legende onorabile, dar inca pur primitive, care sunt inca destul de copilaresti. Nicio interpretare, oricat de subtila, nu poate schimba acest fapt pentru mine. Pentru mine, religia evreiasca, ca toate celelalte religii, este o intruchipare a celor mai infantile superstitii.
Cred in Dumnezeul lui Spinoza care se reveleaza in armonia a tot ceea ce exista, dar nu intr-un Dumnezeu care se ocupa de destinul si actiunile fiintelor umane.
Citesc des Biblia, dar textul ei original mi-a ramas inaccesibil.
Religia viitorului va fi o religie cosmica. Ea transcende Dumnezeul personal si lasa deoparte dogmele si teologia. Imbratisand naturalul si spiritualul impreuna, trebuie sa se intemeieze pe un simt religios care decurge din experienta tuturor lucrurilor, naturale si spirituale, ca parte a unei unitati inteligente.
Ma simt atat de cufundat in umanitate, atat de pierdut intr-un univers imens, incat nu mai pot fi miscat sau sufar pentru nasterea sau moartea unei singure creaturi.
Dumnezeu este ingenios, dar nu necinstit.
Nu-mi pot imagina un Dumnezeu care sa rasplateasca si sa pedepseasca obiectul creatiei sale.
Studiul si cautarea adevarului si frumusetii reprezinta o sfera de activitate in care este permis sa ramana copii pe viata.
Geniile religioase din toate epocile s-au remarcat pentru acest tip de sentiment religios, care nu concepe nici dogma, nici pe Dumnezeu dupa chipul omului; si deci nu pot exista biserici ale caror principale invataturi sa se bazeze pe aceste principii.
Nu tot ce poate fi numarat conteaza si nu tot ce conteaza poate fi numarat.
Nu pot concepe un Dumnezeu care sa-si rasplateasca si sa-si pedepseasca creaturile sau care sa posede o vointa de felul pe care o recunoastem in noi insine. Un individ care a supravietuit propriei sale morti fizice si a fost total in afara intelegerii mele, mi-as dori sa fie altfel; asemenea notiuni sunt valabile pentru frici sau pentru egoismul absurd al sufletelor slabe.
Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul.
