Palestina si ziua țimbalelor.

0
534
Andrei Gheorghe

În prima zi, devreme, mult prea devreme sîntem invitați la ministerul informațiilor, adevărului și resurselor. Ca de obicei, la ora aia, dorm. Mă trezesc, sun omul de legătură care îmi spune că sînt aproape, chiar lîngă hotel și să mă duc la Recepție să-mi iau un taxi că decontează ei. Bourne Identity și taxiul mă duce prin Betlehem până la Ziua de Sărbătoare. Mă dau jos, mă văd cu grupu’, nu-mi decontează nimeni nimic și brusc cineva îmi leagă o eșarfa la gât. E cu verde, e cu alb, e local, e ok. Mașini de teren scuipă Dizăl în aer în timp ce pe platforma din spate niște tineri îmbrăcați în negru; vai ce cool și eu sînt îmbrăcat în negru, WoW ce coincidență; montează megafoane și boxe. Un bulevard mare și lat ni se deschide în față.Începe muzica, încep scandările și lumea începe să se miște. Muzica e misto, ce sound local mișto, ce oameni mișto, gen. În ritm cu muzica oamenii scandează și încet, încet, începi și tu să intri în ritm, în stare, în transă, praful care se ridică, toba care bate tare, sari și tu cu toată lumea și strigi și tu ce strigă toți. Electric.

Pe marginea bulevardului, ca niște borte, ca niște meandre, se deschid mici ochiuri de negru întunecat. Pe ambele părți mame îmbrăcate în negru țin în brațe portrete cu copii lor, soții, rudele. Sînt ca ochiurile negre și întunecate ale unui râu ce curge prin pădure. Sumbre, tragice. În față, o structura de Mad Max, un zid uriaș, inert ne scrutează încruntat. E de piatră dar prin piatra aia ei ne văd ca prin sticlă, chiar acum. Tehnologie, frate.

În față, cam la 20 de metri, foarte mulți copii. Chiorăie, hăhăie, banda maimuțelor se dă în stambă și zidul se deschide și iadul erupe-n fum și zgomot. Sîntem în primul rând și o mașină imensă cu o cruce de fum care se învârte într-un cerc de foc, care bubuie și aruncă cu dâre de fum, care fum înțeapă și vomiți și îți curg ochii și cazi și zici că mori și pe lângă tine trece un palestinian care strigă râzând: Muie Dinamo. OBS.- mulți au făcut școala în Ro.

Prin fum Dorothea aleargă spre noi după care cade așa cum cad uneori femeile, întîi în genunchi, apoi genunchii se desfac, pe urmă în brațe, apoi brațele se desfac și pe urmă în bărbie după care vine rucksacul din spate o lovește în ceafă apoi se deschide și zboară laptopu, banii, fardurile și un tank uriaș se îndreaptă înspre unul dintre români, consilier de ministru și tancul trece fara să oprească peste un BMW X5 pe benzină, motor de 4.4, și deodată un copil mic arab, de vreo 9 ani, blond, cu barbă și ochi albaștri întinde mâna și zice ceva ce nu înțeleg dar totul încetează în sunet de țimbale și urechile îmi țiuie cumplit.