RAP-UL E NOUL ROCK!

0
192

Cand spui Andrei Gheorghe, unul dintre primele lucru ce-ti vin in minte este emisiunea 13-14. De fapt, ora la care ne-am intalnit pentru acest interviu a fost chiar 13.00… Ospitalier si deloc sarcastic (in masura in care il percepeam noi), ca o gazda veritabila, Andrei ne-a invitat in livingul elegant din vila lui, la o discutie de pranz, alaturi de motanul lui, Café.

Am stat de vorba cu o persoana care nu se considera un guru sau formator de opinie – mai degraba un „de-formator” de opinie, cum spune chiar el. In timp ce raspundea la intrebari, mi-a venit in minte citatul lui Mark Twain „Whenever you fiind yourself on the side of the majority, it’s time to pause and reflect”. Andrei Gheorghe il prefera aici pe Orwell – sa vrei sa fii diferit fata de ceilalti nu e neaparat o nebunie. La fel cum nu e o nebunie sa incerci orice iti iese in cale, sa spui „Da” provocarilor: „Absolut totul e interesant. Totul e nou, totul e altfel”: jurnalism, radio, televiziune, film, muzica, afaceri, politica, sport.
***
13-14 una din acele emisiuni care a facut o adevarata valva la vremea respectiva. Cum se vede ea astazi, prin ochiul celui care a creat-o?

Nu am nostalgii. Am placeri care imi aduc aminte de momente de exceptie, cele la care revii. Imi aduc aminte a fost o emisiune exclusiv cu nevazatori si toti cei care ma sunau erau exclusiv nevazatori, iar eu stiam destul de bine pupitrul incat sa pot sa fac totul cu ochii inchisi, aveam si camera video pe vremea aia, puteai sa ma si controlezi, cum actionez toate astea fara sa ma uit. Poate nu suna asa, dar atunci era interesant cand o faceai. Ce a insemnat 13-14? Libertate in primul rand…

Ce inseamna libertatea pentru Andrei Gheorghe?

Uite eu acum o sa joc paternalist: n-ai fost in puscarie, nu stii ce-i libertatea. Eu vin din intuneric, vin din comunism, din bezna, mai mult de jumatate din viata mea mi-am petrecut-o acolo, asa ca pentru mine ’89 si tot ce a insemnat dupa a fost ca un orgasm necuviincios si nesfarsit si incantator, puteam sa fac tot ceea ce inainte nu aveam voie si din cauza asta eu am facut tot ce inainte nu aveam voie – nu aveam voie sa fiu ziarist, nu aveam voie sa pun muzica, in miezul zilei, ca am eu chef sa ascult Metallica. Esti nebun la cap! Se canta Angela Similea, muzica frumoasa romaneasca si din cand in cand cate o piesa din asta „safe”, ABBA, Bee Gees. Cand a aparut Pink Floyd cu „The Wall” erau niste probleme uriase la radio sa dai „The Wall” – „Oh my God, muzica din asta fascista, copiii sa nu asculte de parinti”. Vrajeli!
13-14 era locul acela in care puteai sa faci orice, oricand. Nu stiai ce muzica ai sa pui, despre ce o sa fie vorba, habar n-aveai ce se putea intampla…

… nu era nimic programat.
Nu, nu era programat. Dar stii cum e asta cu neprogramarea in business-ul nostru… iti programezi spontaneitatea.

Pentru ca ai inceput jocul paternalist: ai acum o familie, 4 copii, de varste diferite. Te consideri un tata model? Cum ar trebui sa fie un tata model?

Un tata model ar trebui sa fie un tata normal, in nici un caz un parinte prea bun. Poate sesizez aici o buba generala a prezentului – adorarea copilului. Asistam la o beatificare a copilului: copilul este nevinovat, curat, dragut. Copilul nu e un adult pe care sa il tratezi ca pe un prieten, nu esti prieten cu copilul tau, pentru ca tu nu esti copil, esti matur si ai grija de el, inclusiv interzicandu-le si pedepsindu-i. Traind in foarte multa foame, vrem foarte mult pentru copii nostri sa nu duca lipsa de nimic, insa a nu duce lipsa de nimic inseamna a-l handicapa. El nu va dori nimic si nu va putea vreodata sa intinda mana dupa ceva pentru ca este obisnuit sa primeasca.

Asta nu insemna ca sunt un tata rau daca eu cred ca copiii trebuie sa primeasca decat ceea ce merita. Trebuie sa munceasca, sa invete si aici suna asa strict, urat si antipatic, ca si cum ar fi o casa din asta kontzlager – asta nu inseamna ca elimini distractia, tampenia, prostiile. Nu trebuie sa uiti niciodata ca este copil, nu e egalul tau. Va fi candva, in timp, va face eforturi, va ajunge, dar momentan este copilul tau si tu esti responsabil de el. Iar slabiciunile tale transformate in rasfat iti vor aduce tie satisfactie momentana, iar lui incantare, insa asta e ca si cum i-ai pava viitorul cu dezastre.

Putem sa ne traim plenar dezastrul, nu ne mai impiedica nimeni.

Vorbeai de libertate si de ’89. Crezi ca acum Romania este o tara libera?

Cu siguranta. Daca vorbim super-metaforic, putem intra in discutii despre „cine e liber”, „de ce e liber”, „poti sa fii liber si in puscarie”. Suntem liberi, suntem o tara democrata. Putem sa ne traim plenar dezastrul, daca dorim. Nu ne mai impiedica nimeni. Singurii vinovati de esecul nostru suntem noi, nu e statul, nu e tirania, nu e partidul. Tu si rezultatul neadecvarii tale!

E mult mai confortabil sa te plangi de ceva, decat sa te vezi pe tine. E mult mai confortabil sa spui „Off, totul e pe pile” si sa nu iti observi lenea, putoarea, indolenta, necumpatarea, incivilitatea. Plus ca tu te inconjori cu oameni de teapa ta, care din aceeasi tabara miorlaie, in cor cu tine si te consolezi. Esti singurul responsabil. Total! Uite vezi, asta e o libertate si e o libertate grea, pentru ca nu e mai usor sa spui partidul, tara, insa mult mai greu sa recunosti in fata ta.

Stii care e fraza pe care o urasc cel mai tare astazi: variabile ale enuntului. Vorbesti cu cineva si iti raspunde „Normal, Romania!” Acuza adusa la adresa Romaniei, e menita sa ne dezincrimineze pe toti, dar nici unul dintre noi nu e nevinovat, toti suntem vinovati, jegosi, imputiti, ca mintim, ca aruncam pe jos chistoace, ca batem animale, ca ne pocnim copiii de-a-n boulea, ca ne imbatam, ca votam fara sa avem pic de creier. „Tara, mon dieu, e tara care ma obliga sa fiu in felul acesta, intelegi?” Foarte interesant cum te scoti cu tara, nu sa ii fii recunoscator, pentru ca la urma urmei asta e spatiul in care functionezi si el iti permite taman miorlaiala asta cracanata, vaicareala asta absconsa. As putea sa il intreb intotdeauna: „Si cine e Romania asta despre care vorbesti tu?” Trecutul? Istorie? „Oh, da, vizigotii, lombarzii, au venit pecenegii”… Frate, asta s-a intamplat acum o mie de ani, sute de ani, zeci de ani sau ieri. Acum aici suntem.

Nu recunoastem libertatile pe care le avem fata de alte tari…
Dar daca eram Arabia Saudita acum? Ce bine ca suntem in Romania, ce bine ca ai carnet, ca poti sa conduci, ca poti sa fii cu un barbat care nu este sotul tau, ca poti sa faci scoala, ca fiica-ta nu e obligata sa se casatoreasca cu cine ai tu sau barbatul tau chef.

“Singuratatea e semnul sanatatii mintale”, parca asa spuneai la un moment dat. Poti sa traiesti si singur?

Astazi, intr-o anumita forma da. De fiecare data cand ma descopar singur ma intaresc. E o fraza in Orwell care imi place mie foarte mult „To be in a minority of one doesn’t make you mad.” Winston o spune, mi se pare ca o scrie in carnet sau i-o spune marelui inchizitor.

Observa de fiecare data cand toata opinia publica se aglutineaza in fata unui adevar momentan, daca tu esti in acel adevar, fa un pas, in dreapta sau in stanga, si priveste din exterior si o sa iti dai seama ca sucit de nebunia hoardei ai ajuns sa sustii tampenii. Sunt momentane si sunt diferite: „Gica Popescu Eliberat!” – Se creeaza un vortex al gurilor si stirbilor hulpavi. Cand il vezi pe Zgonea acolo nu iti dai seama ca gresesti? Nu e asa ca un semnal de la un distrugator in ceata? Si toate iubirile astea colective ma intaresc in a fi singur. Cat era 90-90 si ceva. Eram singur impotriva lui Iliescu. Singur si prost. Si acum de exemplu, nu imi place regimul Ponta si mi se spune ca 70 % din romani, 80-90, un milion la suta din romani il iubesc. Asta e semnul sanatatii mele. E clar! Sunt normal, sunt sanatos. Si cand descoperi ca esti singur impotriva tuturor ai doua sanse: sau te duci la Obregia si iti faci injectii si au aia dreptate sau ii trimiti tu pe ei in Obregia ta mintala. E bine sa fi singur, e bine sa fii impotriva tuturor.

…imi place sa fiu viu mai mult decat sa fiu fericit.

Sa fii singur te face mai fericit?

Asta cu fericirea e complicata. Nu stiu ce e fericirea. Ce ma face fericit? Sex, mancare, copii, animale, joaca, carti, filme, prieteni, mers repede cu masina, mers in locuri noi. Fericirea extatica despre care se vorbeste incontinuu: care sunt cele mai fericite state? Vai daca copilul meu e nefericit, eu mor. Pe dracu’! E bine sa fie nefericit, e bine sa sufere de pe urma iubirii. Cum sa nu sufere, cum sa treaca prin viata fara durere si cum sa ajungi sa te inchini la fericire in fiecare fractiune de secunda a vietii tale.

Absenta fericirii te transforma intr-un cretin? E un hipsterism: „Sunt fericit! Uite mi-am luat niste super-pantaloni”. In general, eu nu cred ca o minte poate sa fie fericita decat daca e divina … sau lovita de alte boli. Bogomilii, oameni care stau in chilii si se inchina la lumina soarelui, poate yoghinii, dar eu nu pot sa fiu un om fericit si nici nu mi se pare interesant. Mie imi place furia, agresiunea, lupta, valtoarea, mania – imi place sa fiu viu mai mult decat sa fiu fericit.

Te consideri un om care traieste si se hraneste din cotidian?

Cred ca da. Sunt destul de comod din punctul asta de vedere, functionez in imediat. Poate e gresit. Nu spun „Carpe diem!”, dar sunt un continuu om al prezentului, nu cred in viitor, pentru ca el nu exista, iar trecutul e bun pentru ca iti da exemple si te ajuta sa gandesti in tipare, in mape, in harti, insa singurul lucru care exista este prezentul, doar momentul asta in care ne aflam noi.

Nu te-ai saturat de atata mascarada zilnica? Dupa atatia ani de media sa spui „Stop!”

Eu sunt „Gata!”, „Stop!”, „Pana aici!” De ceva vreme. Am privit in jur, nu mi-a placut ce am vazut, nu mi-a placut ce am devenit, nu mi-a placut ce faceam, nu mi-a placut cu cine ma inconjuram, nu mi-a placut ce respiram … Am inchis usa; am iesit; am plecat.

Si acum?

Acum fac ce vreau. Am facut un scurt film cu Teo Herghelegiu acum vreo cateva luni de zile, acum am un proiect pentru un „Doctor House” romanesc. Intotdeauna spun „Da” la ce mi se propune, in majoritatea cazurilor. In general ma intereseaza totul…

…azi sunt mai mult Rust decat House.
Regrete?
Intotdeauna ai regrete, e normal, te-ai purtat urat cu cineva… dar majore, mari, sa-mi sece inima, nu am asa ceva.

Vorbeai de House. Acum ne uitam la True Detective…

Foarte multi prieteni mi-au spus ca Rust mi-a copiat discursul (rade)…

Citeam intr-un comentariul „Andrei Gheorghe este un House de Romania”. Te identifici?

Cum sa nu. E si placut. E un super personaj. Hugh Laurie si Matthew McConaughey – cele doua personaje, House si Rust. Uite, vezi cum e interesant si se schimba vremea: azi sunt mai mult Rust decat House. Mai sumbru, mai intunecat. Nimic nu exista…

Evident a inceput o discutie despre filme… Am primit un „Bravo!” din partea lui pentru ca am vazut Oldboy – „ala vechi” – si Sympathy for Mr. Vengeance, am notat recomandarile. In materie de filme cu vampiri, pledeaza pentru Thirst si Let the Right One In – „Swedish, dark shit”

The Hunt – un film danez exceptional. Bine de tot! The Limey – nu il vazusem pana acum, cu Terrence Stamp, pe care il ador. Vad de toate. Am vazut Cloud Atlas, n-am inteles nimic. Probabil trebuie sa imi iau niste pantaloni diferiti sau ochelari de altfel ca sa pot sa pricep acea balacareala. Estetic e frumos, apar lucruri, oameni misto, actori buni si la sfarsit: „OK, si?” La fel si Inception, mult laudatul. Frumoase efectele. Lumea il vede ca pe noul Fight Club… E un film. E doar atat. Vrei sa iti trosneasca genunchii si sa te intrebi, incepe cu Tarkovsky. Go serious! Kurosawa. Le-am pus copiilor mei Rashomon (rade)… Am multe filme si le pun filme. Acum ii chinui cu coreeni.

Si muzica?

DnB. Stai ca nu mai e cool DnB-ul. Ascult orice. Intotdeauna. De mult timp urlu ca Salam ar trebui sa cante cu Bregović. Broken English. Lorde. Carla’s Dreams. Sigur Ros. Rihanna. Beyoncé. Imi place muzica comerciala, imi place nisa, imi place world music, muzica din Mali. Chitaristi arabi cantand blues si nu oricum Bluegrass, Hillbilly.

Oamenii carora li se spune maestru sunt pe moarte.

Observ o afinitate pentru Puiu si Mungiu.

Pentru tot valul romanesc nou. Sunt profund recunoscator acestor oameni, carora nu am de ce sa le fiu recunoscator, asa cum am fost recunoscator fata de Gica Popescu, fata de excelenta. Asta nu inseamna ca Puiu sau Mungiu nu trebuie sa mearga la inchisoare… La ultimul „Dupa dealuri” incep sa devin extatic: imagine, constructie, dialog, actori. Ce incantat as fi sa fiu parintele lui Mungiu. Trebuie sa fii foarte mandru… Sau Porumboiu. Mungiu e un maestru. Imi pare rau sa spun asta, pentru ca atunci cand o spun il distrug. Devine un Cristoiu (rade)…

Oamenii carora li se spune maestru sunt pe moarte. Eu nici lui Dinica nu i-am spus asa la sfarsitul vietii. Nu puteam sa ii spun „Maestre”. Era over-the-fucking-top. He was something bigger than that. Era mai mult. Dar la Mungiu am simtit mana maestrului: raceala din „Dupa dealuri”, non-judecata; raceala aia, care nu poate sa vina decat dintr-o mana puternica, clara si exacta. Flotari in fata lui Mungiu! Pe Puiu il inteleg mai putin, probabil ca e mai nebun, dar tuturor din noul val romanesc le sunt recunoscator.

Uite si tu ce produs de succes a avut tara asta in 20 si ceva de ani. Bine, am avut cateva, dar uita-te la valul asta. Oriunde te duci in lumea asta: Romanian new wave. Si romanul va spune „sunt plicticoase, ca merg aia mult pe strada”, ceea ce iarasi sunt de acord, dar hai sa nu punem lucrurile in aceeasi balta. Eu il iubesc pe Soderbergh , il iubesc pe Forsyth, pe Jonze. Nu, pe Nicolaescu nu (rade)…

… simpatia mea e alaturi de protestatari. Intotdeauna.

Rosia Montana, Pungesti, militantism, ecologism…. Ce-ti spun cuvintele astea?

Sunt retinut. E ca treaba cu Ucraina. Toti sunt vinovati. Normal ca inima mea bate fata de cei care s-au luptat cu dictatorul in viata, dar si ratiunea mea priveste si spune „Ce-i cu semnul ala acolo?” Ii inteleg pe rusi in reactia lor cu Crimeea, dar tot eu spun „Guys, there must be other ways!” La fel e si la Rosia… Nici una dintre parti nu poarta stindardul Sfantului Gabriel, desi fiecare incearca sa se prezinte, sau cel putin ecologistii incearca sa se prezinte ca ei ne apara… simpatia mea zace de partea ecologistilor pentru ca intotdeauna o sa fiu instinctiv contra big business, contra stat, contra jandarmi. Dar aici e o linie si intre ratoielile unui Gheorghe care poate sa urle ce vrea intr-un interviu si poate sa isi dea cu parerea „Maine sa dam foc la Rosia Montana, ca eu sunt Gheorghe si sunt nebun” si realitate e o cale lunga. Acolo sunt oameni care traiesc, oameni care muncesc, sunt vieti, aici sunt investitii, sunt dezvoltari.

Cred in progres, cred in faptul ca trebuie sa ne fie constant mai bine azi decat ieri si nu cred in salvarea trecutului. Discursul asta dezamageste ambele tabere, pentru ca nu te iubesc nici RMGCistii, nici anti-RMGCistii si te simti singur, pe margine si atunci iti dai seama ca ai dreptate. Dar simpatia mea e alaturi de protestatari. Intotdeauna. In orice fel de conflict voi fi de partea protestatarilor apriori. Cand vad scuturi si militie… Am tras multe batai cu ei, in 90-91… The real shit.

Esti de acord cu termenul de „formator de opinie”?

Ce e aia „formator”? Eu pot sa fiu un „de-formator” de opinie…

Esti constantean. Ce are Constanta si nu are Bucurestiul? In afara de Mazare…

Marea, mai copii mai. Daca iei marea, Constanta devine Slobozia. Un oras construit urat, cioranit, condus de niste papitoi nedezvoltati (rade) cu probleme de erectie. Constanta e frumosul, cand te pupai cu fetele. Constanta mi-a dat capacitatea de a ma descurca in orice situatie. Am reflexe bune din Constanta. Da si fugi, in general fugi, alearga, obisnuieste-te cu strainii, nu te teme de ei, din contra, fii interesat. In general, orasele porturi sunt toate la fel. E contactul continuu cu exteriorul si toate orasele-porturi sunt altfel decat tara. Numai ca Constanta e tot mai putin oras-port, e un fel de cazan turistic. Imi pare rau de ea. Ce oras frumos ar fi putut sa fie…

Bucurestiul imi place, e realmente un oras frumos. E interesant cum interviul nostru este punctat de momente in care eu spun ce ma enerveaza. Ma enerveaza cei care spun: „Si cum poti sa traiesti in Bucuresti?” cu un aer din ala superior… bulevarde misto, cladiri minunate, cladiri vechi renovate, restaurante unde mergi cu prietenii, cluburi in care mestecatoarele se suie pe masa. Un oras foarte misto Bucurestiul. Imi place ca e iute… e rapid, tot timpul.

Care este diferenta intre ziarist si angajat ca ziarist?

Nimeni nu e angajat niciodata. E un concept confuz… Tu nu esti angajata la site-ul asta, tu impreuna cu ceilalti faceti ceva, voi impreuna realizati ceva. Suntem tentati sa credem ca detinatorii de bani sunt si detinatorii de intelect. De ce nu ne dam seama ca bogatii sunt prosti? Ne masuram in bani? Ce e prostia asta cu masuratul in bani? Daca va plac banii faceti-i, mie imi plac alte lucruri, mie imi place viata. Acel cotidian existent inefabil. Aia e tot ce ma intereseaza. Ce sa fac, sa mor ca Jobs? Il citez pe Errol Flynn, un mare ganditor: „Daca mori cu mai mult de 10,000 de dolari in buzunar esti un bou.” Banii sunt facuti sa circule. E ca si cum mi-as lua o cutie de icre negre si as tine-o 16 ani in frigider… (rade)

A fi patriot astazi e perimat?

Eu sunt patriot, dar in spatiul public cand ma intalnesc cu alti patrioti nu ma simt confortabil, poate pentru ca uneori genul asta de exprimare e privita ca neaparat sa fie insotita de un caval, de o oaie care sare pe camp. Mie nu imi plac oile care sar pe camp, mie nu imi place satul, mie nu imi place nemurirea de la sat… lasati-ma-n pace. Dar sunt patriot in ce sens, sunt foarte plin de mine, sunt foarte incantat de localizarea mea in spatiul temporal, stiu cine sunt. Nu poate sa ma indoaie nimeni niciodata pe lumea asta, nicaieri, la niciun nivel. Sunt din Romania. Sunt roman. Daca asta e o forma de patriotism, atunci da, sunt foarte patriot.

Ateu declarat e Mandruta, agnostic declarat e Guran. Tu esti credincios sau mai degraba religios?

Religios sunt. Cu totii suntem religiosi, ca si ateii. Suntem produsul unei dezvoltari ce s-a creat pe umerii lui Dumnezeu, in forme diferite, in culturi diferite, Dumnezeu a fost partenerul nostru. Necredinta mea este decizia mea personala, este rezultatul unei minti pe care altii ar putea sa o numeasca excesiv de rationala, altii ar putea spune ca e aspra si rece. Eu nu sunt nici agnostic, eu nu sunt nici ateu. Eu nu cred. Eu sunt un mare necredincios.

Cauta frumosul!

Moto-ul MUZAHOLIC este „Dependent de frumos”. Tu cum percepi Frumosul? Ca pe un adjectiv sau ca pe un substantiv?

In economia mintii mele este unul dintre putinele lucruri pentru care merita sa traiesti. Café motanul, care intr-o fractiune de secunda frizeaza perfectiunea, frumos e Hugo, catelul sau cateii, frumoasa e nevasta-mea, frumosi sunt copiii mei… Urati sunt batranii, mosii, bodoganitorii, gurile sterpe, urati sunt adolescentii degeaba nascuti. Cauta frumosul! Aici as putea sa spun frumosul/binele. Frumosul ma face sa ma simt bine, sa respir, sa ma port bine. Zambesti la frumos, inima bate. Frumosul te imbata… si imi place sa ma imbat.

Artistii preferati?

Toti. Milioane, miliarde.

Pictura…

Zurbarán, El Greco, da Vinci, Roman Tolici. Ore in sir pot sa vorbesc despre artistii mei preferati si nu termin. Sa spun Monet sau sa spun Manet? Imi place si Degas, dar si Ingres e misto. Cézanne, Braque, Brauner. Sunt rare cazurile de antipatie…

Antipatie fata de…?

Paunescu. Cand lucram in acelasi loc trimitem oameni inainte pe coridoare sa se intereseze daca nu trece el pe acolo. Imi era foarte frica de intalnirea in care din reflex i-as da mana. Vezi, ma aflu mereu intr-o contra opinie.
Si pentru ca e revista de muzica. „Rock on dudes!” si nu uitati „Rap-ul e noul Rock!”

O discutie nonconformista, dar in limita bunului simt, cum ne place noua sa promovam in MUZAHOLIC, cam asta a fost 13-14 cu Andrei, live, intr-o zi de martie, luminoasa, dar racoroasa.

Interviu pentru muzaholic.ro
Foto: Miluta Flueras